Orice proiect de renovare sau de amenajare a unei locuințe are nevoie de o planificare riguroasă. Un plan bine pus la punct te va ține la adăpost de situațiile neprevăzute care pot să apară și te va ajuta să monitorizezi mult mai bine evoluția lucrărilor. Dacă nu ești un expert în planificare, cu siguranță te vei apropia de această titulatură după ce vei citi cu atenție și vei aplica sfaturile de mai jos!

Identifică nevoile pe care le ai și apelează la un specialist pentru proiectarea lor pe hârtie
Nu poți fi și proprietar, și arhitect, și designer de interior și muncitor pe șantier. Și nici măcar nu este indicat. Doar un specialist îți poate proiecta locuința în funcție de nevoile tale – de multe ori, în urma discuțiilor, specialiștii descoperă și alte nevoi pe care nici măcar nu știai că le ai. Așa că, trece pe o hârtie dorințele specifice pe care le ai și comunică-le arhitectului cu care vei colabora. El îți va spune exact ce se potrivește și ce nu locuinței tale. Se poate întâmpla să ai în cap câteva modele de scari interioare, iar după o discuție cu arhitectul să îți dai seama că nu sunt deloc practice pentru locuința ta.
Fă împreună cu echipa un necesar al materialelor de care ai nevoie
Necesarul de materiale este util în calcularea bugetului, iar sfatul nostru este să te implici în acest proces pentru a ști exact ce tip de materiale se vor folosi și în ce cantități. Asigură-te că materialele utilizate vor fi de o calitate ridicată, mai ales dacă vorbim de finisaje. Studiază poze cu fatade case și stabilește ce tip de tencuială sau elemente de arhitectură vei folosi, gândește-te la finisajele interioare, de la culoarea pereților, până la pardoseală. La final, pe baza deciziilor pe care le iei, vei putea întocmi o listă cu necesarul de materiale și te vei putea apuca de treabă.
Urmărește evoluția lucrărilor și implică-te atunci când este cazul
Este bine să ai încredere în echipa pe care ai ales-o pentru a se ocupa de amenajarea locuinței tale, însă ar fi bine să urmărești și tu evoluția lucrărilor. Nu îți recomandăm însă să pici în cealaltă extremă și să intervii tot timpul în munca echipei. Urmărește întreg procesul din spate și oferă sfaturi doar atunci când este necesar sau când ți se cere acest lucru. Ideal ar fi să petreci mult timp în etapa de planificare pentru a pune la punct orice mic detaliu. Poate fi destul de neplăcut să îți dai seama pe parcursul lucrărilor de amenajare că nu îți mai dorești acea tencuială decorativă sau acel tip de lemn pentru pardoseală. Încearcă să fii consecvent pentru a te putea bucura cât mai repede de noua ta locuință!

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului