Consiliul Judeţean Dâmboviţa finalizează implementarea proiectului „DINAMIC – Dâmboviţa – interacţiuni la nivel administrativ între modernizare, interconectivitate, competenţe” COD SMIS: 135834, finanțat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă, Axa prioritară 2. Administrație publică și sistem judiciar – accesibile şi transparente, Obiectivul specific 2.1 Introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică locală, ce optimizează procesele orientate către beneficiari în concordanță cu SCAP, cererea de proiecte POCA/661/2/1 (CP13/2019 pentru regiunile mai puțin dezvoltate) Fundamentarea deciziilor, planificare strategică și măsuri de simplificare pentru cetățeni la nivelul administrației publice locale din regiunile mai puțin dezvoltate.

Valoarea totală a proiectului este de 3.818.234, 07 lei (inclusiv TVA), din care suma de 76.364, 67 lei (inclusiv TVA) reprezintă cofinanțarea Consiliului Județean Dâmbovița – de 2% din valoarea eligibilă a proiectului.
Obiectivele specifice ale proiectului:
- Consolidarea capacităţii de planificare strategică şi de îmbunătăţire a procesului de fundamentare a deciziilor la nivelul UAT Judetul DB, prin elaborarea Strategiei de dezvoltare a serviciilor sociale a judeţului Dâmbovița şi a Planului Strategic Instituţional.
- Simplificarea procedurilor administrative şi reducerea birocraţiei pentru cetăţeni prin dezvoltarea şi implementarea de soluţii informatice la nivelul UAT Judeţul Dâmbovița, pentru serviciile partajate din domeniul urbanismului şi al serviciilor de asistenţă socială pentru copii aflaţi în dificultate.
- Soluţiile informatice dezvoltate vizează inclusiv creşterea gradului de accesibilitate pentru persoanele cu dizabilităţi
- Reducerea timpilor de răspuns la solicitările adresate UAT Judeţul DB, prin digitalizarea şi retro-digitalizarea arhivei electronice pentru documentele cu valoare operaţională în prezent.
- Îmbunătăţirea abilităţilor şi competenţelor angajaţilor UAT Judeţul DB, prin participarea la sesiuni de instruire pe teme specifice acţiunilor prevăzute prin proiect.
Rezultatele proiectului:
- R1: Mecanisme şi proceduri standard implementate la nivel local pentru fundamentarea deciziilor şi planificarea strategică pe termen lung; RP1: 2 documente de planificare strategică elaborate la nivelul UAT judeţul Dâmbovița (Elaborarea strategiei de dezvoltare a serviciilor sociale din județul Dâmboviţa 2021-2027 și Planul Strategic Instituţional 2021-2023)
- R3: Proceduri simplificate pentru reducerea birocraţiei pentru cetăţeni la nivel local corelate cu Planul integrat de simplificare a procedurilor administrative pentru cetăţeni implementate; RP2: Procese şi proceduri simplificate la nivelul UAT județul Dâmbovița, pentru serviciile gestionate partajat (urbanism – GIS, asistență socială), inclusiv accesibilizarea site-ului web pentru persoane cu dizabilități.
- R3: Proceduri simplificate pentru reducerea birocraţiei pentru cetăţeni la nivel local corelate cu Planul integrat de simplificare a procedurilor administrative pentru cetăţeni implementate; RP3: Arhivă modernizată la nivelul UAT judeţul Dâmbovița.
- R5: Cunoştinţe şi abilităţi ale personalului din autorităţile şi instituţiile publice locale îmbunătăţite, în vederea sprijinirii măsurilor/acţiunilor vizate de acest obiectiv specific; RP4: Cunoștințe și abilități îmbunătățite pentru personalul din cadrul UAT judeţul Dâmbovița (200 de persoane, angajați ai Consiliul Județean Dâmbovița și DGASPC)
Durata de implementare a proiectului este de 36 de luni de la data semnării contractului de finanţare (18 mai 2020.)
PREŞEDINTE,
- ec. Corneliu ȘTEFAN
Consiliul Județean Dâmbovița
Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020!

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului