IN URMA SEDINTEI DE CONSILIU LOCAL IN CARE S-A CERUT FINANTAREA SUPLIMENTARA SI AMANAREA FINALIZARII PROIECTELOR IN DESFASURARE, ORGANIZATIA PNL TARGOVISTE NE-A TRANSMIS URMATORUL COMUNICAT:
PSD a reușit să dărâme municipiul Târgoviște atât din punct de vedere financiar, cât și administrativ. Astăzi, s-a semnat o nouă filă neagră a politicii târgoviștene, după ce majoritatea constituită prin jocuri netransparente în jurul interimarului Stan Cristian a aprobat un împrumut în valoare de 65 de milioane lei pentru proiectele care ar fi trebuit realizate din bani europeni. Timp de 10 ani, începând cu 2017, târgoviștenii vor achita din propriile buzunare incompetența celui mai dezastruos clan politic pe care l-a cunoscut municipiul, în ultimii 25 de ani.
Unica îndatorire a interimarului Stan Cristian era să vegheze la implementarea proiectelor pe care le-a moștenit, prioritate pe care și-a asumat-o public. Întrucât a demonstrat că este incapabil, trebuie să-și facă bagajele și să plece cât mai urgent din fruntea unei administrații pe care a adus-o – din nefericire – la nivelul său.
Opinia publică din municipiul Târgoviște trebuie să știe că există riscul să apară noi corecții financiare pe proiectele derulate, având în vedere stilul neperformant și lipsa de experiență managerială a interimarului Stan Cristian. Aceste corecții ar fi o povară aproape insuportabilă pentru contribuabilul din municipiu.
Co-președinți PNL Târgoviște,
Iancu Caracota,
Claudiu Vasile


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului