70 de proiecte contractate prin Regio-Programul Operațional Regional 2014-2020 și aflate în pericol de a pierde finanțarea din cauza neîncadrării în termenul limită pentru implementare (31 decembrie 2023) vor fi etapizate, astfel încât, să poată fi continuate prin alte programe cu finanțare europeană.
Procesul are loc în urma unei derogări a Comisiei Europene, reglementată la nivel național de OUG 36, care prevede ca proiectele din perioada de programare 2014-2020 cu o valoare de peste un milion de euro și minimum 5% progres financiar nefinalizate până în 31 decembrie 2023 să poată fi etapizate și preluate la finanțare pe alte programe, în funcție de specificul lor.
Investițiile respective sunt propuse pentru etapizare prin Programul Regional Vest 2021-2027, Programul Sănătate și Programul Incluziune și Demnitate Socială.
În Regiunea Vest, 58 de proiecte cu o valoare nerambursabilă estimată de 83 de milioane de euro sunt propuse pentru etapizare prin Programul Regional Vest.
Cea mai mare valoare o au proiectele din domeniul mobilității urbane (peste 25 de milioane de euro), cele referitoare la învățământul preuniversitar (18 milioane de euro), respectiv „Revitalizare și regenerare urbană” (16 milioane de euro). Finanțarea proiectelor etapizate se va realiza din alocările Programului Regional Vest 2021-2027.
UAT-urile care dispun de alocări dedicate, vor consuma din alocările proprii pentru a susține finanțarea proiectelor etapizate
Pentru apelurile competitive, se va diminua alocarea aferentă respectivelor apeluri cu valoarea proiectelor etapizate, ceea ce va afecta alocarea care va fi lansată pe PR Vest pentru toate orașele eligibile.
Alte șapte proiecte cu o valoare nerambursabilă estimată de aproape 6 milioane de euro au fost propuse pentru etapizare din Programul Sănătate.
Programul Incluziune și Demnitate Socială cuprinde cinci proiecte etapizate din cadrul Regio-POR 2014-2020, cu o valoare nerambursabilă rămasă de etapizat în valoare de 3,5 milioane de euro.
Perioada de implementare a proiectelor etapizate prin PR Vest este de maximum un an, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2024, conform unei hotărâri adoptate de către Consiliul pentru Dezvoltare Regională în 18 octombrie a.c.
În aceeași ședință a CDR s-a decis ca termenul maxim pentru închiderea listei proiectelor propuse spre etapizare să fie 31 octombrie 2o23.



Alte 79 de proiecte din cadrul Regio-POR 2014-2020 vor fi încadrate în categoria proiectelor nefinalizate și nefuncționale.
Aceste proiecte beneficiază doar de perioadă de timp suplimentară pentru finalizarea contractelor, iar toate cheltuielile efectuate după 31 decembrie 2023, vor fi suportate din bugetele beneficiarilor.



EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
Aurelian Cotinescu: Plajele nu sunt de vânzare, sunt ale oamenilor
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Importanța formei de administrare pentru absorbția eficientă a vitaminelor
Etapele unui implant dentar – la ce să te aștepți și ce ar trebui să știi?
Sănătatea mintală nu mai poate fi separată de mediul digital iar hiperconectivitatea a devenit o nouă condiție socială
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Cele mai frecvente greșeli în utilizarea termostatului de ambient și cum să le eviți
Primăria Târgoviște a obținut finanțarea pentru modernizarea bazinului olimpic. Investiția va reduce semnificativ consumul de energie
La Lupeni s-a constituit grupul de lucru local antitrafic și prevenirea adicțiilor