Inițiativa, de acum 3 ani, a conducerii Cercului de Geografie „George Vâlsan” din cadrul Facultății de Geografie a Universității Valahia din Târgoviște, de a aniversa Unirea Principatelor pe cărări de munte, a fost susținută în fiecare an de vechii montaniarzi grupați în Asociația Ecologică Floare de Colț și în Chindia Jurasic Park.
Beneficiind de o vreme splendidă, însorită și caldă pentru această perioadă și de o zăpadă relativ mică pe întreg traseul, peste 30 de persoane, cadre didactice, studenți, masteranzi sau absolvenți, însoțiți de alți pasionați de drumeție, au urcat miercuri, 24 ianuarie 2024, spre Șaua Strunga, un important punct de trecere între Ardeal și Țara Românească. Pe traseul fostului “Drum al grănicerilor” au încins o horă mare pe acordurile celebrei Horă a Unirii și au făcut fotografii cu simbolurile României și ale Cetății Târgoviștei. Desigur, această interesantă „lecție practică” a fost plină și de tururi de orizont, cu explicații despre crestele și văile Bucegilor, dar și ale masivelor învecinate (Piatra Craiului, Iezer-Păpușa) sau ale îndepărtatului Făgăraș.
O sărbătoare a Națiunii omagiată, în spirit tineresc, de noua generație!
La mulți ani, România!
Din partea grupului de inițiativă,
Nicu Posta, George Murătoreanu







EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Conformitatea vehiculelor: obținerea copiei conforme și ecusoanelor după infiintarea firmei de ridesharing (Blue, Bolt, Uber)
OFSD Dâmbovița alături de oameni. „Spiritul Crăciunului se simte cel mai bine atunci când îl împărtășești”
Deputat Carmen Holban a participat la Comitetul Executiv Național al Organizației Femeilor Social-Democrate (OFSD)