Fiecare lucru ce ţi se întâmplă în viaţă este o parte din experienţa legată de Dumnezeu ( Este omul separat de Dumnezeu?) Uneori tragediile se transformă în binecuvântări neaşteptate. Aţi auzit oameni care spun: mulţumesc lui Dumnezeu pentru cancerul pe care îl sufăr. Fără el nu mi-aş fi schimbat viaţa. Uneori ceea ce vă este luat, e de fapt cel mai mare dar, deoarece vă împinge înainte, spre evoluţia spirituală.
Durerea este un mare egalizator. Ea ne aşează pe toţi în genuchi, ne face mai umili şi mai sensibili la nevoile celorlalţi. Fără durere nu există dezvoltare spirituală.
Să păstrăm iubirea faţă de Dumnezeu indiferent ce ni s-a întâmplat şi să nu învinuim pe nimeni niciodată. În tot ceea ce se întâmplă să vedem voinţa Divină. Ştiinţa de a primi în orice secundă pierderea fericirii omeneşti, aspirând în acel moment spre Divin, reprezintă posibilitatea unei evoluţii spirituale normale.
Dacă noi nu ştim să pierdem, atunci suntem privaţi de posibilitatea de a dobândi. Orice boală pe care o primim de la soartă constituie zălogul fericirii viitoare.
Cu cât un om este mai aproape de perfectiune cu atât îi vine mai greu să suporte înjosirea sau pierderea şi devine mai agresiv. În final, el cade răpus de un puternic program de autodistrugere.
Ori de câte ori intervenim în ordinea firească a lucrurilor apare suferinţa. Îndată ce nu mai intervenim suferinţa încetează. Noi suntem creatorii fericirii sau a nefericirii noastre.
Cu cât există în subconştientul dvs. mai multă iubire cu atât suntem mai uniţi cu Dumnezeu. În acest caz, orice încercare de a vă conduce şi de a vă influenţa înseamnă o agresiune la adresa Lui Dumnezeu şi cu cât va fi mai puternic agresorul, cu atât va fi mai periculos pentru el.
Un rău făcut cândva de om nu se pierde niciodată, el se cuibăreşte în subconştient şi, mai devreme sau mai târziu, răbufneşte în exterior şi, adesea, se îndreaptă spre cei care ne sunt alături şi pe care noi îi iubim cel mai mult.
Sentimentele şi trăirile negative, pătrunzând în subconştient, nu mai pot fi controlate de om şi, întrucât sănătatea fizică este strâns legată de subconştient, apar anumite porniri greu de controlat. Apare astfel o influenţă a subconştientului asupra tuturor sistemelor de autoreglare fiziologică şi psihică.
Dacă omul are o supărare şi el o exteriorizeză ea nu se mai duce în profunzime şi nu-l atacă dinăuntru. Când omul îşi ascunde supărarea sau ura îşi face rău lui şi urmaşilor. Dacă nu te manifeşti la suprafaţă, şi-ţi împingi sentimnetele în tine, te vor răpune şi mai repede. Sentimentele omeneşti trebuie să se exteriorizeze, înăuntrul trebuie să fie consacrat lui Dumnezeu. Supărarea îndelung dospită, ura, blamarea, dorinţa de răzbunare se transformă într-un program de autodistrugere, într-o anihilare fizică, lentă şi rapidă.
Nemulţumirea permanentă faţă de lumea întreagă şi faţă de propria soartă poate genera afecţiuni cronice grave, incurabile. Nu este permis să ascundeţi în suflet ura, compătimirea, supărarea. Orice emoţie înăbuşită în prezent înseamnă o boală în viitor.
Când cineva te jigneşte nu te răzbuna pe el, nu-l urî şi nu te supăra pe el întrucât această jignire este un dar de la Dumnezeu. Dacă n-o accepţi urmează ca purificarea sufletului să se înfăptuiească prin boli şi nenorociri, iar dacă nu eşti pregătit nici pentru aceasta ea vine prin moarte.
Această formă de purificare ne este dată prin intermediul celor apropiaţi, de aceea în măsura în care reuşim să-i iertăm, în aceeaşi măsură sunt posibile schimbări interioare de profunzime. Se cuvine să iertăm nu numai în gând ci şi cu sufletul.
Dacă v-a jignit o persoană apropiată, iubită, iar dvs. încercaţi faţă de ea sentimente de ură sau de dispreţ, toate acestea se transformă, cu timpul, într-un program de autodistrugere care te ucide în mod automat, iar tu nici nu bănuieşti lucrul acesta.
Dacă nu reuşiţi să iertaţi un om care a greşit faţă de dvs. să vă imaginaţi că el este nevinovat, dar absolut deloc, atunci supărarea va trece de la sine. Cel mai mult ne leagă de trecut supărările neiertate.
Valeriu Popa
Citește și:
Când cineva te jigneşte nu te răzbuna pe el, nu-l urî şi nu te supăra pe el
CAUZELE SPIRITUALE ALE NECAZURILOR ŞI SUFERINŢELOR NOASTRE
Dr. Hamer „Orice boală este cauzată de un șoc emoțional”
Gabor Mate: Când îți reprimi permanent emoțiile și nu ești tu însuți, te supui stresului, fie că-ți dai seama de asta sau nu
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cele mai importante știri internaționale ale zilei de 24 iulie 2025
Oameni morți de foame în Gaza. Criza alimentară și umanitară atinge dimensiuni dramatice
Prima „nuntă” gay din România, organizată cu fast la Cluj-Napoca: un eveniment controversat
Taxiurile zburătoare vor fi printre blocuri cât de curând – De când veți zbura între hotel și plajă, între casă și serviciu
Avem datoria de a apăra România când guvernul devine agresorul cetățeanului
Val de căldură sufocantă: Nopți tropicale și aer irespirabil începând de luni
SPIRITUALITATE
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Tratament anticancer cu sucuri și ceaiuri – după Rudolf Breuss. Cura totală
Cum s-a vindecat de cancer o ingineră chimistă din Iași. ”Astăzi sunt un om sănătos!”
Cum ne putem crește vitalitatea rinichilor. Ce legături există între frică și rinichi
Ce parti ale corpului imbatranesc de la 25 de ani. Declinul corpului uman – care este cel mai longeviv organ
Cum să-ți alegi produse potrivite pentru regenerarea părului
All-on-4 vs. All-on-6 – Ce alegi când vrei o dantură completă și stabilă?
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Tratament anticancer cu sucuri și ceaiuri – după Rudolf Breuss. Cura totală
Cum s-a vindecat de cancer o ingineră chimistă din Iași. ”Astăzi sunt un om sănătos!”
Adevărul despre moarte. Bob Monroe și experiențele sale de a ieși din corpul fizic