Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște va deschide stagiunea 2024-2025 cu un proiect îndrăzneț, intitulat „Hamlet Liber”, cofinanțat de Institutul Cultural Român (ICR), prin Programul Cantemir – program de finanțare pentru proiecte culturale destinate mediului internațional. În acest sens, „Hamlet Liber” este o coproducție România – Coreea de Sud – Republica Moldova. Va avea avanpremiera la Târgoviște, iar premiera la Teatrul Fără Nume din Chișinău.
La conferința de presă din data de 23 august 2024, desfășurată în foaierului teatrului târgoviștean, a fost prezent domnul Attila Iuliu Weinberger, Vicepreședinte ICR. A salutat și susținut ideea acestui proiect ce subliniază multiculturalitatea, prin aducerea împreună a trei culturi.

Au participat, de asemenea, la conferință cei trei tineri actori coreeni, care vor interpreta rolurile Hamlet – Hyeongdong Lee, Horatio – SasaJeongși Laertes – Hyeonggun Kim, sprijiniți de colega lor, MarieShim, actriță ce a jucat în prima coproducție româno-coreeană, realizată în 2023, Argonautas.
Pe lângă construirea unui rol de compoziție și atmosferă, Marie va fi, de această dată, asistentă de regie și va contribui semnificativ la traducerea și adaptarea textului de spectacol din limba coreeană în limba engleză, din care, mai apoi, va fi tradus și în limba română, prin colaborarea dintre regizorul și scenograful spectacolului, Mihai Constantin Ranin, și Elena Belciu, traducător.
Regizorul a devoalat o parte din viziunea sa asupra textului și a spațiului de joc, pe care și-l dorește labirintic, dar și intimist, spectacolul urmând să se joace într-un spațiu acvatic, imersiv. Principalele coordonate ale concepției regizorale sunt „acțiune și emoție” în construirea „unei societăți tehnologizate, dar care vrea să-și păstreze tradiția”.
Costumele vor urmări o linie simplă, cea a esteticii asiatice, se vor folosi holograme, dar nu va lipsi nici realismul din momentele de lupte scenice pregătite de Claudiu Trandafir, actor și maestru Aikido. Universul sonor va fi realizat de compozitorul Cătălin Crețu, profesor universitar la Universitatea Națională de Muzică București.
Actorul Liviu Cheloiu, proaspăt întors din Coreea de Sud, a menționat semnarea unui nou memorandum, de data aceasta cu Festivalul Internațional al Artelor PerformativeBusan (Busan International PerformingArts Festival – BIPAF).
Managerul Teatrului „Tony Bulandra”, domnul Mihai Constantin Ranin, a subliniat faptul că toate aceste mari proiecte au putut fi posibile datorită conexiunilor create, de la ediție la ediție, în Festivalul Internațional al Artelor Spectacolului Târgoviște, Babel, la care, așa cum a mărturisit MarieShim, din ce în ce mai mulți actori coreeni visează să participe.
Printre interlocutori s-a aflat și tânăra actriță Bianca Archip, pe care o vom regăsi în rolul Ofeliei, pentru ea rol de debut pe o scenă profesionistă. Atât Bianca, cât și actorii coreeni și-au exprimat recunoștința și curiozitatea în fața unui asemenea proiect, pentru care au promis că vor da tot ce au mai bun.
Comunicat de presă

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Stațiunea hunedoreană Straja duce distracția la următorul nivel!
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani