Asociația Acasă în Banat a ales satul în care va desfășura următoarea ediție a evenimentului Color the Village, ediția a VII-a! Grădinari, județul Caraș Severin, este locul care se pregătește o adevărată desfășurare de forțe, un festival de fapte bune cu sute de voluntari care vor repara și zugrăvi 30 de case în numai 3 zile.
Satul Grădinari (numit până în 1965 Cacova) se află la răscruce de drumuri, la 12 km de Oravița, 40 km de Reșița și 90 km de Timișoara. Localitatea a fost renumită pentru târgurile sale și a fost reprezentativă pentru zona Oraviței, însă a suferit mult după 1990 și și-a pierdut mult din strălucirea de odinioară.
Prin evenimentul Color the Village, Asociația Acasă în Banat dorește să dea un impuls acestei localități cu vechime, cu un patrimoniu bogat, care reprezintă poarte de intrare în Valea Carașului. Vrem să ajutăm localitatea să fie mai mult decât un punct de tranzit, ci și o oprire obligatorie pentru turiștii care vizitează zona. De pe dealurile sale, se deschide o belvedere extraordinară către toată Valea Carașului, potențialul ei turistic fiind neexploatat.
Color the Village va avea loc la Grădinari în zilele de 5, 6 și 7 iunie 2025, iar apelul pentru voluntari va fi deschis în luna aprilie a anului viitor.
„Localitatea Grădinari ne-a atras din mai multe motive. Casele au fost cândva frumoase, dar acum, pentru că multe sunt locuite de bătrâni, nu au mai fost întreținute și se degradează. Locația satului este una foarte frumoasă, pentru că trebuie să devină un punct de reper pentru toți cei care doresc să facă trasee turistice în zonă. Și, nu în ultimul rând, oamenii. Deja de câțiva ani, avem echipe de voluntari de aici din sat sau din zona Oraviței care au lucrat cu noi în sate din Timiș și în Caraș Severin și care abia așteaptă o ocazie să se mobilizeze și să vină să se implice la ei acasă. Abia așteptăm să lucrăm cu toții și să facem din Grădinari un simbol pentru zona aceasta”, a spus Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.
Așa ca în fiecare an, au fost făcute fotografii cu toate casele din sat, iar apoi, membri asociației Acasă în Banat vor alege 30 dintre acestea în funcție de starea casei și dacă păstrează sau nu elemente tradiționale. Pentru că evenimentul este unul caritabil, prioritate vor avea casele unde există situații sociale deosebite, bătrâni singuri, familii cu venituri modeste care nu își permit aceste renovări.
„Pentru mine a fost o surpriză această decizie a Asociației Acasă în Banat de a alege Grădinari ca satul în care vor organiza următorul eveniment Color the Village. Pot să promit doar că le vom fi alături și îi vom sprijini cu tot ce e nevoie din punct de vedere logistic. Sunt convins că vom avea echipe de voluntari și de la noi din sat, care să ajute, pentru că trebuie să punem umărul cu toții să avem un sat așa cum ni-l dorim.”, a spus primarul comunei Grădinari, Ioan Goje.
Ediția de anul viitor va avea sprijinul Primăriei comunei Grădinari, Doomstriker LEMC Banat și Liceului Teoretic „General Dragalina” Oravița.
Color the Village/Colorează Satul va fi la a șaptea ediție și, an de an, are loc într-un sat din Banat, alternativ din județele Timiș și Caraș-Severin. Edițiile precedente au avut loc la Altringen (2024), Valeapai (2023), Fărășești (2022), Ilidia (2021), Racovița (2020) și Eftimie Murgu (2019). Proiectul Asociației Acasă în Banat este unic în țară și își propune să pune în valoare arhitectura tipică din această zonă. În cele trei zile, sute de voluntari muncesc contra cronometru pentru a reuși să își atingă ținta.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
Aurelian Cotinescu: Plajele nu sunt de vânzare, sunt ale oamenilor
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Importanța formei de administrare pentru absorbția eficientă a vitaminelor
Etapele unui implant dentar – la ce să te aștepți și ce ar trebui să știi?
Sănătatea mintală nu mai poate fi separată de mediul digital iar hiperconectivitatea a devenit o nouă condiție socială
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
NATO testează extinderea Brigăzii Rapide în Europa de Est în timpul exercițiului din toamna anului 2025
Curs Operator Introducere, Prelucrare și Validare Date in Târgoviște
Liderii PSD discută strategia partidului la Târgoviște după Conferința Extraordinară a organizației județene