Printr-un comunicat de presă, Episcopia Devei și Hunedoarei a anunțat programul evenimentelor liturgice prilejuite de proclamarea locală a canonizării Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop. La eveniment sunt așteptați să participle înalți ierarhi ai BOR.

Joi, 27 noiembrie 2025, începând cu ora 16.00, va fi oficiată Slujba Privegherii în cinstea Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop.
Vineri, 28 noiembrie 2025, începând cu ora 9.00, se va săvârși Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie arhierească la altarul de vară al Mănăstirii Prislop. După rugăciunea amvonului se va da citire Tomosului sinodal de proclamare locală a canonizării Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, se va prezenta icoana canonică a Sfântului și se va intona troparul.

Accesul pelerinilor care se vor deplasa în mod organizat, cu autocare, la acest eveniment, va fi permis în parcarea mănăstirii, special amenajată, în limita locurilor disponibile. După epuizarea locurilor de parcare, autoritățile responsabile în organizarea evenimentului nu vor mai permite accesul altor autocare, pentru a evita blocajele. Din cauza topografiei locului, precum și a spațiilor limitate de parcare, pelerinii care se vor deplasa cu autoturismele personale vor fi îndrumați de către agenții rutieri pentru a-și parca autoturismele pe marginea carosabilului, spre acostament, pe un singur sens, în ordinea sosirii.
Scurt istoric al canonizarii lui Arsenie Boca
Sfințenia vieții Părintelui Arsenie Boca și cinstirea deosebită de care se bucură în rândul poporului dreptcredincios au determinat Episcopia Devei și Hunedoarei, ca în anul 2019 să înainteze Comisiei speciale teologice a Mitropoliei Ardealului documentația necesară pentru propunerea de canonizare a Părintelui Arsenie Boca.

Dosarul complet și Studiul Document (redactat de către Pr. Prof. Acad. Dr. Mircea Păcurariu) privind sfințenia vieții Cuviosului Părinte Arsenie Boca au fost înaintate spre examinare și decizie Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române propunerea de canonizare a Părintelui Arsenie Boca înaintată Sfântului Sinod de către Mitropolia Ardealului, aflându-se în analiză la subcomisia Sinodală pentru canonizarea Sfinților Români, iar în 11-12 iulie 2024, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” din Palatul Patriarhiei, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a luat hotărârea: ”Sfântul Ardealului”, Părintele Arsenie Boca, va fi canonizat în anul 2025.

Legat de canonizarea Părintelui Arsenie Boca, într-un interviu acordat în anul 2018 pentru ziarul Tribuna Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu a spus: „Cinstirea pe care i-o acordă credincioșii Părintelui, cultul acesta spontan, a determinat Biserica să înceapă procesul de canonizare prin cercetarea vieții și a lucrărilor minunate pe care Dumnezeu le-a împlinit și le săvârșește și azi prin alesul Său”.
La mormântul părintelui Arsenie Boca oamenii vin să mulţumească, să-i ceară ajutorul, iar acesta este mereu acoperit de flori, care nu se ofilesc niciodată.
Părintele Arsenie Boca pentru români şi pentru poporul nostru, s-a întors de la Sfântul Munte. El a simţit că este mai important să aducă la noi scrierile Sfinţilor Părinţi şi să dea un model pentru monahismul de la noi. Acesta spunea mereu: „Doar să mă strigaţi şi eu vă ajut!” Nici un duhovnic roman nu ţinea şi nu vorbea atât de mult de sfinţenie. Părintele nu vorbea mult, dar despre sfinţenie predica cu viaţa lui. El începea de la familie, de la copii până la bătrâni, la călugări apoi, şi cerea sfinţenie pentru toată societatea. „Dacă eşti între cei mari, între conducătorii ţării, şi ai deviat un pic de la acest drum al sfinţeniei, apoi să ştii ca ai distrus un popor întreg”, le spunea părintele credincioşilor.

Părintele Arsenie a fost preocupat în chip deosebit de tineri şi de familie, pentru că, fără tineri nu se poate clădi viitorul unei naţiuni, iar familia este prima şcoală duhovnicească a noastră, a tuturor Părintele Arsenie a fost urmărit şi niciodată nu s-a dezis de statutul de marginalizat.
Părintele a lăsat cuvintele acestea drept testament: „Eu acum, nu vă pot ajuta, dar dacă am să plec de aici să ştiţi că vă ajut, numai să veniţi la mine!… Pentru cel ce va vărsa o lacrimă la mormântul meu, eu mă voi ruga la Dumnezeu!”
Din inițiativa vrednicului de pomenire întîiul episcop al Devei şi Hunedoarei Părinte Gurie, începând din toamna anului 2013, Episcopia Devei și Hunedoarei a acordat, prin concurs de dosare, câte 20 de burse școlare anuale, pentru elevii de gimnaziu și cei de liceu, în cuantum de 200 de lei lunar, în scopul ajutorării elevilor merituoşi, remarcați prin rezultate deosebite la învăţătură, dar cu posibilităţi materiale reduse.
Totodată, așezământul „Părintele Arsenie Boca” se construiește cu eforturile substanțiale ale Episcopiei Devei și Hunedoarei și este susținut constant de Primăria Municipiului Deva, Consiliul Județean HD.
Slavă lui Dumnezeu pentru sfântul pe care ni L-a dăruit!

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Rotary Club Târgoviște: Magia Crăciunului – bucuria de a dărui
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Uleiul de morcov — soare lichid pentru piele și suflet
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Piotr Gariaev, nominalizat la Premiul Nobel: 5 descoperiri despre viață și moarte
Alexandru Alexandrescu: Zile pline de emoție, omagiu și gând de speranță
Compania de Apă Târgoviște-Dâmbovița, mesaj de sărbători