Lavinia Bârlogeanu: ”Oamenii au tendința să se schilodească pentru a fi asemănători unei imagini”
Are formări în psihotraumatologie multigenerațională, terapie psihanalitică și psihologie transpersonală. Din 2003 este cercetător asociat la Centrul Național de Cercetări Științifice (CNRS) din Franța. Stilul său de predare, descris ca fiind extrem de captivant, i-a adus titlul de „Profesor Bologna”, acordat de studenți pentru excelență în educație.
Lavinia Bârlogeanu, extras din podcastul Ideaticu by Vlad Gafencu.
Rep: Se vorbește mult de autenticitate. Cum ai ajuns tu să atingi acest nivel de autenticitate?
Lavinia Bârlogeanu: Eu însămi sunt într-un proces de a deveni autentică. Nu cred că este un lucru pe care să spunem că l-am atins, este mereu un țel. Pentru mine este direcția vieții mele. Și simt când mă îndepărtez de autenticitate. Cred că oamenii vor înțelege din spatele cuvintelor noastre, din această scânteie a vieții care uneori va ieși la iveală. Când nu sunt autentică apare ca o stare de regret, îmi dau seama că m-am îndepărtat cumva de mine și se întâmplă să am sentimentul că m-am trădat. Atunci realizez că nu sunt pe direcția mea și apare o ajustare, încerc să mă aduc înapoi. Viața mereu ne duce pe căi laterale, dar toate sunt niște ipostaze care ne ajută să vedem mai clar unde suntem, cine suntem și cum suntem cu adevărat. Iar acestea sunt într-o construcție până la capătul vieții. Asta nu înseamnă că ea nu există în noi, în sâmbure. Sinea noastră autentică vorbește limbajul marilor împliniri.
Mă uit cu tristețe în jurul meu și văd cum oamenii au tendința să se schilodească pentru a fi asemănători unei imagini. Pentru că există niște standarde sociale care ne spun că frumusețea unui om, la vârsta cutare, pentru o femeie, sau pentru un bărbat este într-un anume tipar. Eu văd la studenții mei fenomenul ăsta și mă îngrijorează foarte tare și n-am ezitări să discut cu ei. Vor să fie conform standardelor și atunci apare această trădare de sine. Îți dai seama ce agresiune? Care nu vine numai din afară, vine și din tine. Vor să fie ca alții pentru că alții au acel succes după care tânjesc și ei. E singura formă de viață pe care o cunosc, îți dai seama că nu au experimentat suficient și nu s-au experimentat pe ei înșiși ca să aibă o idee în legătură cu cine sunt cu adevărat, sau măcar în mare care este direcția. Pui pasul ușor pe pământ și la un moment dat simți solul stabil, cumva știi că pasul acela este bine pus.
Autenticitatea este o direcție, este bine să ne propunem să o atingem, dar ar fi foarte arogant să credem că atingem acest dat al autenticității din noi înșine. Suntem în proces. Dacă ne uităm, mai tărziu, vom vedea momentele în care am fost noi înșine și cele în care a venit câte o spaimă. Oare acum o să am inspirația să răspund la ce mă întrebi? Mereu apare această teama, pentru că ne pasă.
Întâlnirea autentică dintre doi oameni este o ființă în sine. Acest spațiu de întâlnire este minunea din viețile noastre. Și atunci când ne este dat să ne întâlnim pe undele unui bun simțământ este grozav, simțim cum creștem. Există și teama de a nu-i dezamăgi pe cei care ne urmăresc. Este un sentiment bun, firesc, un sentiment prin care ne acordăm la viață. Uneori putem planifica tot și să nu fie uau și să vedem că o scânteie de creativitate apare în ceva nou, ce n-am gândit înainte.
Rep: Este și teama aceasta de a nu fi suficient de bun?
Lavinia Bârlogeanu: Mereu este. Îmi dau seama că mereu trebuie să mă obișnuiesc cu mine ca având și această teamă că nu sunt destul de bună, pentru că asta a fost un element care a marcat viața mea în prima parte a ei. Partea asta de început a vieții e foarte importantă. Cumva parcă trăim întreaga viața să reparam ce s-a întâmplat acolo greșit. Dacă ăsta este un marcaj al vieții mele, o să-l port cu mine. Poate nu va fi supărător, dar măcar ca o amintire a copilului înspăimântat de altă data, ea va rămâne mereu. Și e bine să rămână, pentru că așa îi arăt acestei părți, acestui copil rănit, că îl văd, că sunt cu el și că eu n-o să-i mai fac ce i-au făcut alții.
Oamenii spun ”cum să fac să scap de această teamă?”, ”cum să dau la o parte nu stiu ce?”. Nu trebuie nimic să lăsăm în spate, toate astea pe care vrem să le lăsăm în spate suntem noi. Aici este ființa noastră, e lăcașul ei. Uneori e în spatele acestui lucru terifiant pe care vreau să-l las în spate. Și aici s-ar putea să fie acel sâmbure de autenticitate de care vorbim.
Rep: Tendința noastră este să respingem și să ne respingem? De ce, de unde vine acest reflex? Vreau sa scap de frică sau de sentimentul că nu sunt suficient de bun.
Lavinia Bârlogeanu: Apropo de această teamă, „nu sunt suficient de bun„. Este supărător, îmi creează inconveniente. Mă uit la mine mereu cu un ochi critic, nu-mi place la mine nimic, că nu știu ce nu stă bine, am tendința să mă uit de sute de ori în oglindă. Unii au tendința să-și facă lecțiile dinainte când sunt invitați să vorbească la un podcast. Asta este o chestie groaznică. Te îndepărtează cu totul de tine, te rupe de moment, te scoate din fluxul vieții. Ești caraghios, ca un personaj care nu are adâncime. Nu simți fiorul vieții. Pentru că în loc să fii prezent în relație, să-ți privești interlocutorul, tu te gândești, oare ce am scris sau am subliniat în nu știu ce carte.
După atâția ani de experiență cred că îmi pot permite să spun lucrul ăsta și să le fac sugestia asta celor care sunt invitați să vorbească în diverse contexte. Primul pas este să fii tu bine cu tine și să ai credința puternică că tu poți să spui ceva care să trezească atenția. Și nu atât pentru că tu știi ceva, ci pentru că tu ești cineva. Exiști, tu ești un om care poate să transmită altora câte ceva din experiența lui. Cred că la modul ăsta foarte simplu și general trebuie să privim lucrurile.
Rep: Pot fi oameni care să te critice și să spună, da dar este bine să planificăm înainte, să avem o strategie, să mă duc pregătit. Care este limita dintre pregătire și spontaneitate de care vorbeai tu?
Lavinia Bârlogeanu: Sigur, nu te poți duce nici tu să nu cunoști subiectul, am văzut și astfel de situații. Sunt unii care cred că pot vorbi despre orice. Asta nu ar trebui să se întâmple niciodată. Adevărul cred că se situează undeva la mijloc. Avem nevoie de o direcție, de o temă, dar nu avem nevoie de o programare a tuturor actelor. Pentru că atunci distrugem totul, transformăm în ceva lipsit de viață.
Rep: Aici intervine și nevoia de control.
Lavinia Bârlogeanu: Da, groaza ta de control că ești foarte vulnerabil, că nu știi foarte bine, că nu te pricepi la asta. Există și o rușine sănătoasă, chiar nu pot să fac orice pe lumea asta. Nu pot să le zic oamenilor despre orice subiect. Avem nevoie de această rușine pentru că ne plasează pe o direcție de viață corectă, bună și satisfăcătoare pentru noi toți, pentru că trăim într-un spațiu social pe care îl vrem mai sănătos. Sunt mulți psihologi care vorbesc de fizica cuantică. Atunci mie mi se face rușine, pentru că această fizică este accesibilă unui număr mic de minți umane pentru că are un aparat matematic așa complicat pe care nu-l cunoaștem. Și atunci eu ca psiholog n-o să vorbesc despre fizica cuantică. Ar trebui să-mi fie rușine.
-prima parte-
Citește și:
Gabor Mate: Când oamenii s-au ocupat de suferințele lor emoționale, durerea cronică a dispărut
Doctor Gabor Mate despre iertare, suprimarea furiei și transmiterea generațională a traumelor
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/
