Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Spitalul lui Dante: lăsați speranța înainte de a ajunge la ușă!

Am avut de curând neșansa de a merge la urgențe la Târgoviște. Vreau să precizez încă de la început că nu vreau să acuz niciun medic, nicio asistentă, s-au comportat foarte bine. Acest articol va avea ca substanță o stare, nu neapărat fapte. 
Am ajuns la urgență la ora 3 și jumătate după-amiază, sperând că nu voi sta mai mult de două ore acolo, mai ales că vorbisem deja cu medicul ce era de gardă și mă aștepta. Toată aventura a durat până la 8 jumătate seara, timp din care doar jumătate de oră am petrecut-o în cabinetul medicului. Eram printre pacienții ce nu erau în pericol de moarte sau afectată de boli incurabile, astfel că nu voi evidenția suferința mea. Aș fi ipocrită și nemiloasă. Însă, am văzut acolo bătrâni. Bolnavi. Neajutorați. Imobilizați. Odată cu mine a ajuns cu ambulanța o băbuță zbârcită și absentă, care stătea întinsă pe targă cu ochii’n tavan. La puțin timp după mine a ajuns un bătrân în scaun cu rotile, ce nu putea să respire corect și ce-și târa picioarele înaintea scaunului, pentru că nimeni nu-i spusese că poate să țină picioarele pe suporturile speciale. Iar al treilea caz inuman era un bătrân orb ce striga din răsputeri că îl arde ceva. Și a strigat ore în șir…
Părea că cel mai bun slogan care să caracterizeze atmosfera de acolo era îndemnul lui Dante, „lăsați orice speranță, voi cei care intrați!”
Femei cu plase pline de mâncare și haine, care îi însoțeau pe soții mai puțin norocoși, nepoți îngrijorați că nu mai știau nimic de unchii lor și boală ce avansa văzând cu ochii, probabil o hepatită, pentru că pacientul era galben până la gât, iar apoi, peste doar câteva minute, era galben și capul. 
După ce sunt consultată, de singurul medic care face gardă 24 de ore; repet: UN singur medic la toți pacienții care vin în 24 de ore..și care sunt zeci, poate sute. Acum e de înțeles de ce se stau ore în șir la urgențe, care astfel devin NEURGENȚE. 
Știu că este posibil să spun clișee acum, însă spitalul chiar este un loc în care ajungi bolnav fizic, dar curat sufletește și psihic și ieși sănătos fizic (dacă ai noroc), însă cu siguranță bolnav sufletește. Îți dai seama de mizeria de care cu siguranță erai și până atunci conștient, însă acum devine usturătoare, devine iritantă, devine inimaginabilă. 
Distribuie acest articol Oficial Media
Share