TOM ȘI JERRY–Moarte, muzică și hohote
Stagiunea 2014/2015 a început în forță la Teatrul Municipal Tony Bulandra cu două premiere puternice – „A Douăsprezecea Noapte” în regia lui Di Trevis și „Dis de Dimineață” în regia Alexandrei I. Popescu – iar echipa noastră nu are nici o intenție de a lua piciorul de pe accelerație. Marți, 18 Noiembrie la ora 19:00 are loc, așadar, premiera spectacolului „Tom și Jerry”, în regia lui Chris M. Nedeea – o comedie muzicală neagră, cu accente de teatru de Broadway susținute de o distribuție de zile mari.
Cătălin Mareș și Dan Clucinschi sunt Tom și Jerry, doi asasini plătiți obișnuiți, încercând pur și simplu să-și facă meseria cât de bine pot, cu toate problemele ei cotidiene și cu toate riscurile specifice. Rutina zilnică: trezit, verificat echipamentul din dotare, cocaină, condus, radio, job, cocaină, job, radio, alcool, familie, verificat echipamentul din dotare, somn.
Textul spectacolului este scris de Rick Cleveland, scenarist câștigător al premiului Emmy pentru serialul The West Wing și autor a numeroase episoade din serialele Six Feet Under și Mad Men, pentru care a câștigat premii importante în Statele Unite. În consecință, „Tom și Jerry” este un tip de spectacol arareori întâlnit pe scenele din România, având acel spirit dinamic american, acea combinație unică de umor și de dramatism care ne capturează atenția aproape în fiecare zi în fața micului sau marelui ecran.
Chris M. Nedeea este un regizor despre care s-ar putea spune că este specializat pe comedie și pe montarea de texte contemporane, relevante, prezente și imediate. Cu alte cuvinte, regizorul ideal pentru montarea acestui text, ale cărui treceri sunt marcate muzical de live band-ul á la Blues Brothers, acompaniind cântecele (de lebădă) ale personajelor.
Vă așteptăm cu drag la premieră!
DISTRIBUȚIE:
TOM – Cătălin Mareș, JERRY – Dan Clucinschi, TONY – Radu Câmpean, KARL – Sebastian Marina, ELVIS – Ionuț Constantinescu, VIC – Liviu Cheloiu, ELAINE – Ioana Grigoriu Farcaș
În alte roluri /apariții:
Miruna Vâju, Cristian Olaru, Mircea Silaghi, Costin Cambir, Mihai Bălăceanu, Momo Sanno, George Puiu
LIVE BAND:
George Puiu – chitară / Radu Câmpean (+ Dan Clucinschi + LiviuCheloiu) – tobe / Mircea Laslo – chitară + voce
Regia și scenografia: Cristian Nedea
Asistent regie/ scenografie și concept video: Cristina Maria Chirilă
Coregrafia – Momo Sanno
Light-design – Adrian Dragomir
Sonorizare – Andrei Mihai / Cătălin Buzea
Playlist:
1. IMAGINE (John Lennon) – voce: Radu Cîmpean
2. EVERYBODY NEEDS SOMEBODY TO LOVE (Blues Brothers) – voce: Mircea Laslo
3. THE PASSENGER (Iggy Pop) – voce: Sebastian Marina / Ioana Farcaș
4. BLUE SUEDE SHOES (Elvis Presley) – voce: Ionuț Constantinescu
5. KNOCKIN’ON HEAVEN’S DOOR (Guns’N’Roses) – voce: Costin Cambir
6. WONDERFULL TONIGHT (Eric Clapton) – voce: Dan Clucinschi
7. HIT THE ROAD JACK (Ray Charles) – voce: Ioana Farcaș / CostinCambir
8. WHAT A WONDERFULL WORLD (Louis Armstrong) – voce: Liviu Cheloiu
9. BANG BANG (Nancy Sinatra) – voce: Ioana Farcaș
10. I PUT A SPELL ON YOU (Nina Simone) – voce: Sebastian Marina
11. ALL RIGHT NOW (Free) – voce: Mircea Laslo
12. MY WAY (Franck Sinatra) – voce: Cătălin Mareș / Dan Clucinschi

călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Reducerea populației Globului cu 90% prin homosexualism și un nou virus mortal de tip Covid
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
Un bărbat și două femei din Târgoviște, cercetați pentru punerea în circulație de bancnote falsificate, înșelăciune și tentativă la înșelăciune
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
Transparența nu mai este opțională, ci o regulă obligatorie
Beneficiile saunei uscate în confortul căminului tău
Lista aditivilor alimentari recunoscuți ca fiind toxici și interziși în anumite țări
Bunicile noastre și relația cu mâncarea. Cum revenim la esențele simple ale vieții
Cum se pot elimina în mod natural plumbul, mercurul, cadmiul și arsenicul
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
„Liliacul” de Johann Strauss-fiul la Teatrul Național de Operă și Balet ”Oleg Danovski”
Petrila și patrimoniul minier în atenția CJ Hunedoara
”Nocturna bibliotecilor: Seara destinelor literare” la Biblioteca Județeană ”I. H. Rădulescu” Dâmbovița