“Cineva a spus sau a făcut ceva ce v-a enervat, şi iată-vă povestind peste tot că sunteţi nervoşi şi de ce. Ceilalţi încearcă să vă liniştească spunându-vă că nu este nimic grav, că ar fi mai bine să uitaţi toate acestea şi să vă gândiţi la altceva. Nu, voi continuaţi să vă agitaţi, să strigaţi împotriva „acelui idiot, acelui primitiv care va vedea ce se va întâmpla”. În acest timp, acel idiot, acel primitiv stă liniştit acasă, la adăpost de strigătele şi agitaţia voastră. Cine suferă atunci din cauza furiei voastre? Mai întâi, anturajul vostru, părinţii, prietenii voştri care nu trebuiau să fie astfel tulburaţi.
În realitate, voi veţi suferi cel mai mult. Da, fiindcă înainte de a-i atinge pe alţii, voi sunteţi primii străbătuţi de curenţii vieţii voastre psihice. Cel care se decide să trăiască în armonie este primul care va profita de această armonie, iar cel care se lasă pradă furiei, dorinţei de răzbunare, se distruge mai întâi pe sine. El va reuşi poate să îi distrugă deopotrivă şi pe alţii, dar cel mai mare rău şi-l va face lui însuşi. Iar dacă nu este atent, această dezordine ce a instalat-o în sine îl va urmări până în următoarea încarnare.”
Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
“Fermierii au dreptul să fie parteneri egali, nu să fie simpli executanți ai unor directive europene!”
Sadova Veche devine gazda unei experiențe gastronomice autentice, cu un producător susținut de „Produs în Banat”
Tentativă de fraudă online în numele Societății de Transport Public Timișoara