Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Scoala Coresi a pasit in viitor

IMG_20150115_141231Astazi, a avut loc la Scoala Coresi din Targoviste conferința de presă pentru diseminarea rezultatelor proiectului:
„Consolidare, reabilitare, extindere și modernizare – Școala cu clasele I-VIII „Coresi” din Municipiul Târgoviște”

Perioada de implementare: 24.11.2010 – 23.01.2015

La conferinta au fost prezenti si au luat cuvantul, reprezentantii Primariei Targoviste, primarul interimar Ciprian Prisacaru, viceprimarul Cristian Stan, Gabriel Boriga, inspectorul scolar general adjunct, Ovidiu Basceanu, Georgeta Gogeanu-director scoala Coresi, Dragos Folea-manager de proiect. De asemenea au fost invitate toate cadrele didactice ce apartin scolii Coresi precum si elevii ce vor beneficia de intregul proces de modernizare al institutiei de invatamant.

Ciprian Pisacaru a tinut sa multumeasca tuturor celor implicati in acest proiect si spera ca si proiectele viitoare sa aiba acelasi succes.

Acesta  declara ca: “Sustin acest gen de proiecte, ca cetatean si ca om al scolii. Sunt convins ca ne vom bucura impreuna de rezultatele pozitive pe care acest proiect le-a adus.

Viceprimarul Cristian Stan a completat spunand ca scoala a beneficiat de: reabilitarea și modernizarea clădirii sălii de sport existente, de extinderea cladirii salii de sport precum si de reabilitarea terenului de sport si ne-a asigurat de sprijinul Primariei Targoviste si pe viitor.

Proiectul a fost inceput inca din mandatul lui Gabriel Boriga, acesta aratandu-si multumirea de faptul ca iata, a fost dus la bun sfarsit de catre colegii sai.

“In afara de istorie, cultura si traditii, Targovistea are nevoie de viitor. Voi, copiii prezenti acum, aici, sunteti cei care veti duce totul mai departe si veti putea fi mai buni ca noi. Intotdeauna sa va intoarceti acasa. Gandurile si faptele voastre de bine sa fie indreptate mereu catre Targoviste.” a declarat Gabriel Boriga.IMG_20150115_141834

De asemenea Ovidiu Basceanu, inspector scolar, a mentionat:

“Primaria Municipiului Targoviste a facut lucruri extraordinare, fie prin reprezentantii sai, fie prin consilierii locali. O dovada este Scoala Coresi. Multumim conducerii scolii si stim sigur ca avem de parcurs un trend ascendent.”

Finalul alocutiunilor a apartinut doamnei director a Scolii Coresi, Georgeta Gogeanu:

“Am avut de zidit o casa pentru cetateanul viitorului- creativ, muncitor, inteligent, proactiv. Ne dorim sa fim cei mai buni. Pentru a gasi cheia reusitei este nevoie sa lucram impreuna!”IMG_20150115_142749

Date specifice proiectului

Valoarea totală a proiectului: 11.790.225,15 lei
Valoare eligibilă proiect:9.311.016,67 lei
Contribuția Uniunii Europene: 7.914.367,17 lei
Contribuția Guvernului României: 1.209.501,06 lei
Contribuția Beneficiarului: 187.151,44 lei

Obiectivul general al proiectului constă în îmbunătățirea infrastructurii educaționale a școlii „Coresi” prin reabilitarea, extinderea, modernizarea și dotarea acesteia, contribuind prin aceasta la asigurarea unui proces educațional la standarde europene, a accesului la educație în mod nediscriminatoriu, precum și la creșterea participării populației școlare la procesul educațional

Rezultatele proiectului:

1.3 Reabilitarea și modernizarea clădirii sălii de sport existente

– Suprafața construită reabilitată/modernizată Sc=605,27mp
– Suprafața desfasurată reabilitată/modernizată Sd=744,71mp
– Suprafață utilă totală reabilitată/modernizată Su=669,62mp

1.4 Extinderea cladirii salii de sport

– Regim de înălțime P+1E
– Hmax cornișă=+8,21m
– Suprafața construită Sc=65,71 mp
– Suprafața desfasurată Sd=132,79 mp
– Suprafața utilă totală Su=116,47 mp

1.5 Reabilitare teren de sport
– Suprafața reabilitată fiind de 448 mp

Unitatea Administrativă Municipiul Târgoviște a implementat și implementează o serie de proiecte de reabilitare și modernizare unități de învățământ din Târgoviște, județul Dâmbovița în cadrul:

Programul Operaţional Regional 2007-2013 Axa prioritară 3 – „Îmbunătăţirea infrastructurii sociale” Domeniul de intervenţie 3.4. – Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesionale continuă:

1) Modernizare, reabilitare și consolidare corp A+B, Colegiului Național Constantin Carabella Târgoviste Contract de finanțare nr. 523/03.09.2009

2) Mansardare corp existent – Liceul de Artă „Balașa Doamna” din Municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița Contract de finanțare nr. 618/23.12.2009

3) Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea și echiparea infrastructurii educaționale – Școala cu clasele I-VIII „Paul Banică” din Municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița Contract de finanțare nr. 676/24.03.2010

4) Consolidare, reabilitare și modernizare Grup Școlar „Voievodul Mircea” din Municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița Contract de finantare nr. 796/26.07.2010

5) Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea și echiparea infrastructurii educaționale Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu” Contract de finanțare nr. 912/06.10.2010

6) Consolidare, reabilitare, extindere și modernizare – Școala cu clasele I-VIII „Coresi” din Municipiul Târgoviște Contract de finanțare nr. 1073/23.11.2010

7) Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea și echiparea infrastructurii educaționale Colegiul Național “Constantin Cantacuzino” din Municipiul Târgoviște Contract de finanțare nr. 1041/23.11.2010

8) Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea și echiparea infrastructurii educaționale școala „Smaranda Gheorghiu” din municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița Contract de finanțare nr. 1156/16.12.2010

9) Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea și echiparea infrastructurii educaționale școala Grup Școlar Industrial „Nicolae Ciorănescu” din municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița Contract de finanțare nr. 1142/08.12.2010
10) Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea și echiparea infrastructurii educaționale Liceul Teoretic “Petru Cercel” Contract de finanțare nr. 1463/28.04.2011

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share