
foto mediafax.ro
Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat, luni, pe Dan Adamescu la patru ani şi patru luni de închisoare cu executare, pe judecătorul Mircea Moldovan la 22 de ani de închisoare, pe Elena Rovenţa la cinci ani şi zece luni, pe Sorin Viziru la cinci ani şi pe Ion Stanciu la trei ani şi opt luni.
Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a decis, în dosarul privind intervenţii în cauze de insolvenţă, că omul de afaceri Dan Adamescu este vinovat pentru faptele de corupţie de care l-au acuzat procurorii şi l-au condamnat la patru ani şi patru luni de închisoare cu executare şi trei ani interdicţia unor drepturi, printre care şi dreptul de a fi director şi administrator al unei societăţi sau de a coordona societăţi comerciale, în ţara sau strainatate.

Foto adevarul.ro
Judecătorul Mircea Moldovan, de la Tribunalul Bucureşti, a primit cea mai grea pedeapsă din dosar – 22 de ani de închisoare cu executare -, pentru intervenţii în cauze de insolvenţă. Judecătorii Curţii de Apel i-au aplicat lui Moldovan pedepse de aproximativ şase ani pentru fiecare faptă de care a fost acuzat. În urma contopirii pedepselor, instanţa a decis ca Moldovan să fie condamnat la şase ani şi zece luni de închisoare, la care au adăugat un spor de 15 ani şi două luni de închisoare, ceea ce reprezintă o treime din totalul celorlalte pedepse.
În 24 iunie 2014, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au trimis în judecată pe Dan Adamescu, judecătorii Mircea Moldovan, Ion Stanciu, Elena Rovenţa şi Sorin Viziru, de la Tribunalul Bucureşti, şi pe omul de afaceri Iosif Armaş, în dosarul privind intervenţii în cauze de insolvenţă.
Adamescu este acuzat că le-a dat mită 20.000 de euro judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa, pentru ca aceştia să dispună soluţii favorabile în două dosare de insolvenţă.
sursa: mediafax.ro
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului