Antrenorul campioanei României, CS Municipal Târgoviște, a transmis un mesaj emoționant la finele unui sezon impresionant.
„In primul rand vreau sa le multumesc lui Marius Dobă si lui Ciprian Iugulescu pentru ca mi-au acordat sansa, cu doi ani in urma, să imi indeplinesc un vis adica acela de a fi CAMPION AL ROMANIEI. Nu știu dacă acest lucru care nu s-ar fi intamplat daca Marius nu ar fi avut, de multe ori, incredere ”oarbă ” și infinită în mine. Aici am inteles ce inseamna ca oameni sa fie profesionisti si priceputi. Aici am înțeles ce înseamnă oamenii sufletisti, ambitiosi și indrăgostiți iremediabil de sport si mai ales de baschet . Doar cu astfel de oameni poti avea atatea rezultate valoroase !!!
In al doilea rand as vrea sa pot exprima in cuvinte cat de impresionat am fost și voi fi de efortul si daruirea jucatoarelor in meciurile din semifinala si finala . Ceea ce au realizat ele in finala aceasta istorică nimeni nu a mai reușit. Până duminică, nimeni nu mai reușise să intoarca o finala de la 0-2 . Au fost fenomenale si cele 7 care au jucat, dar si mare parte din cele de pe banca care le-au sustinut și le-au alimentat cu energie si ambitie pe cele din teren .
In al treilea rând doresc sa multumesc si sa felicit publicul care a sustinut impecabil si incredibil echipa împingând-o catre victorie in fiecare dintre finale . Sper ca publicul acesta care a umplut Sala Polivalenta sa aibă parte, în fiecare sezon, de astfel de bucurii la care a avut o contribuție decisivă !
Va multumesc celor care ati fost aproape de noi, lângă noi si va salut cu respect maxim! Va fi o bucurie in sufletul meu sa va revad cu fiecare ocazie !!!
MULTUMESC TÂRGOVIȘTE !!”
sursa: csmtargoviste.ro
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului