Buna colaborare, strânsa legătură între membrii comunității, deschiderea spre inovație și disponibilitatea spre adaptare și schimbare sunt valori cu care Timișoara se mândrește și cu care Universitatea Politehnica Timișoara se identifică. În contextul dificil și neprevăzut în care ne aflăm, conducerea Universității Politehnica Timișoara rămâne un membru activ al comunității, aproape de oameni și instituții.
„Am hotărât să punem Hotelul Casa Politehnicii 2 la dispoziția cadrelor medicale, care solicită un asemenea serviciu, în scopul neexpunerii la contaminare a membrilor propriilor familii”, a declarat conf.dr.ing. Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.
Sprijinul oferit de UPT se adresează și personalului Spitalului Militar Timișoara, cu care s-a pornit o colaborare pentru spațiile de cazare de la Hotelul Casa Politehnicii 1.
Totodată, în cadrul Biroului Consiliului de Administrație de marți, 31 martie 2020, s-a hotărât înființarea unor conturi pentru donații, pe care le vor putea folosi toți politehniștii interesați să contribuie la dotarea spitalelor cu echipamente necesare pentru lupta împotriva virusului COVID-19: un cont în lei pentru angajații, studenții și absolvenții universității (RO04BRDE360SV56462393600) și un cont în euro pentru absolvenții aflați în străinătate (RO93BRDE360SV56462553600).
De menționat că Universitatea Politehnica Timișoara susține și alte inițiative ale cadrelor didactice, menite să vină în sprijinul nevoilor timișorenilor, fie că este vorba de realizarea unor componente pentru echipamente medicale cu imprimante 3D, fie de dezvoltarea unor dezinfectanți specifici sau de împărtășirea expertizei acumulate de membrii comunității noastre academice.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut



EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului