Direcția de Sănătate Publică a Județului Timiș suplimentează, acolo unde se impune, la punctele de trecere frontieră, terestre si din aeroport, personalul medical, în vederea efectuării triajului epidemiologic.
În Serviciului Control în Sănătate Publică din cadrul DSPJ Timiș efectuează verificări, prin sondaj, la nivelul cabinetelor medicale care asigură urgențe stomatologice. Se urmărește existența substanțelor dezinfectante, a echipamentului de protecție sanitară a personalului medical, precum și a altor măsuri de prevenție.
Se continuă acțiunile de control în marile lanțuri comerciale care operează, urmărindu-se modul în care au fost implementate măsurile de prevenire a răspândirii infecției cu SARS CoV-2, prevăzute în ordonanțele militare aferente prezentei stări de urgență.
Pentru cazurile identificate pozitiv SARS-CoV-2, personalul de specialitate din cadrul Direcției de Sănătate Publică a Județului Timiș efectuează anchete epidemiologice în vederea depistării tuturor contacților.
În această perioadă, Direcția de Sănătate Publică a Județului Timiș a acordat aviz pentru modificarea de structură a Clinicii de Dermatologie, care aparține Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara, în vederea intrarii in circuitul unităților sanitare cu paturi destinate internarii pacienților infectați cu noul coronavirus SARS-CoV-2.
Acest nou spital dedicat infectaților cu noul coronavirus SARS-CoV-2 va prelua cazurile usoare si medii, aflându-se în lista unităților care, conform ordinului ministrului Sănătății, pot prelua bolnavi cu coronavirus în județul Timiș: Spitalul Județean, Maternitatea Bega, Spitalul CFR și Spitalul Municipal Lugoj.
Până la această dată, 102 persoane din județul Timiș au fost externate de la Spitalul de Boli Infecţioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeş” Timişoara, după ce au trecut printr-o dublă testare cu rezultat negativ.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice