În data de 28 aprilie, miniștrii energiei din UE au discutat împreună cu comisarul pentru energie, Kadri Simson, despre gradul de pregătire a sectorului energetic ca răspuns la criza COVID-19 și despre potențialul acestuia de a contribui la programele de redresare economică. Aceștia au concluzionat că sistemul energetic european este rezistent și că, în prezent, nu există niciun risc de întrerupere a aprovizionării.

După reuniune, comisarul Simson a declarat: „Această urgență fără precedent a pus sistemul nostru energetic la încercare. Sunt mândră să afirm că și-a dovedit rezistența și că nu a avut loc nicio întrerupere a aprovizionării cu energie. Doresc să le mulțumesc statelor membre, companiilor energetice europene și operatorilor de rețele din Europa .” În plus, comisara a adăugat:
„Trebuie să profităm de această ocazie pentru a accelera progresele în direcția obiectivului de neutralitate climatică. Pactul verde („Green Deal”) va fi elementul central al acestui plan, iar energia va juca un rol important în acest sens.” În cadrul videoconferinței a fost exprimat sprijinul puternic față de Pactul verde european ca pilon esențial al strategiei de redresare a UE. Comisia a fost invitată să își mențină nivelul ridicat de ambiție și să pună în aplicare inițiativele planificate în agenda sa, precum strategia de integrare inteligentă a sectorului energetic, valul de renovări și strategia privind energia offshore.
Vlăduţ ANDREESCU, manager EDIC Târgovişte

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune
Prefectul Marian Tănase: Situație fără precedent în Dâmbovița – 70.000 de abonați afectați de întreruperile de curent
A murit cântăreața britanică Scouse Pink. De ce boli a suferit artista