Solidaritatea este cu singur sens?
La aproape trei luni de la începutul coșmarului realizez că Solidaritatea a avut un singur sens: de la companiile private către stat. Oare nu ar trebui să fie și invers?
Am înțeles în primele momente, atunci prin luna martie, necesitatea unui sprijin și zeci, sute de companii private au donat sume mai mici sau mai mari pentru achizițiile publice de materiale precum dezinfectanți, măști, combinezoane, etc.
Asociațiile non profit precum Rotary Club Târgoviște au bătut din poartă-n poartă pentru a strânge banii necesari salvatorilor din prima linie. Mai mult, foarte mulți dâmbovițeni, chiar și din situația de a fi în șomaj tehnic au participat la campaniile de strângere de fonduri. Cu cât au putut ei, cu 2 euro, 10 euro sau chiar cu 100 de lei. Până la urmă, nu suma contează ci Solidaritatea pe care o dovedești în momente grele.
Ce se întâmplă însă acum, când coșmarul începe să se termine și din cauza perioadei mult prea mari de inactivitate, multe companii au mari dificultăți? Cum facem să nu pierdem niciun angajat, cum facem să nu pierdem nicio companie dâmbovițeană?
De astă dată, răspunsul nu este numai în sarcina angajatorilor, a investitorilor, a antreprenorilor ci, este în mâna AUTORITĂȚILOR.
Răspunsul trebuie să vină rapid și măcar ca un exercițiu de moralitate pentru că dacă pentru un bugetar, fie el mic funcționar pe la o primărie, fie el înalt funcționar public prin ministere, șomajul tehnic de maximum 2382 lei net a fost ceva necunoscut, ceva de neimaginat, nu la fel a fost și pentru cei cca 1 milion de salariați din companiile private din România care 2-3 luni nu au avut altă șansă.
Preşedinte CCIA Dâmboviţa
Valentin Calcan
Comunicat de presă

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
Lansarea coaliției „București – HPV Free City”
Top 5 suplimente pentru o digestie sănătoasă
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Stivuitorist Avizat ISCIR în Târgoviște – Formare Profesională Certificată
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
Lege pentru diaspora: fond dedicat repatrierii românilor decedați în străinătate