Patronatele din turism vor acționa Guvernul în instanță pentru subminarea economiei naționale, dacă restaurantele din hoteluri nu se deschid pe 15 iunie.
Patronatele din turism intenționează să acționeze Guvernul în instanță pentru subminarea economiei naționale, dacă restaurantele din hoteluri nu se deschid pe 15 iunie, data începând cu care peste 500.000 de români și-au achiziționat deja servicii de cazare în țară, cu mese incluse, care nu pot fi prestate în aceste condiții. Chiar și o întârziere cu două săptămâni a deschiderii restaurantelor din hoteluri pune România în mare dezavantaj competitiv față de alte țări din zonă, care au ridicat deja aceste restricții și, în același timp, aruncă în faliment mai mult de două treimi dintre hotelurile din țară, potrivit Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). În ultimele 24 de ore a aparut în mass-media informația potrivit căreia restaurantele nu se vor deschide începând cu data de 15 iunie, așa cum toată lumea se aștepta, ținând cont de scăderea numărului de persoane infectate cu Covid-19. De altfel, în discursul său, în care a vorbit despre măsurile care vor fi luate după 15 iunie, președintele Iohannis anunțat deschiderea mall-urilor, însă fără restaurantele din interiorul acestora și fără locurile de joacă, dar nu a spus absolut nimic despre așteptata redeschidere a restaurantelor din hoteluri. În momentul de față clienții au acces, începând cu 1 iunie, doar pe terasele restaurantelor, cu o serie de limitări. În acest context, perspectiva ca restaurantele din hoteluri să nu se deschidă pe data de 15 iunie, în plin sezon estival și după trei luni de pauză, a șocat întreaga industrie a turismului din România. Dacă această decizie a fost luată pe baza unui studiu real, așa cum se afirmă, ne întrebăm dacă țări precum Grecia, Bulgaria sau Turcia nu au facut acest tip de studiu, în condițiile în care ele au ridicat deja restricțiile pentru restaurante.
„Dacă nu se deschid cel puțin restaurantele hotelurilor pe data de 15 iunie, putem să spunem adio turismului românesc, deoarece sunt peste 500.000 de persoane care dej au achiziționat, începând cu 15 iunie, vacanțe în România ce includ servicii de cazare cu masa, care nu pot fi prestate în aceste condiții. Multe dintre hotelurile din orașe, stațiuni sau de la munte, nu beneficiază de terase care să asigure serviciile pentru toți turiștii cazați, motiv pentru care nu își vor putea desfășura activitatea. În condițiile în care nu au putut funcționa în ultimele trei luni, iar fiecare zi din sezonul care tocmai a început e esențială pentru a minimiza pierderile generate de efectele pandemiei de coronavirus, estimăm că, dacă nu se deschid restaurantele pe data de 15 iunie și se întârzie cel puțin două săptămâni această măsură, mai mult de 70% dintre hotelurile din România vor da faliment”, a declarat Mohammad Murad, președintele FPTR. O întârziere a deschiderii restaurantelor după data de 15 iunie pune turismul românesc, în plin sezon estival, într-un dezavantaj uriaș comparativ cu alte țări din zonă, care au ridicat deja aceste restricții, relaxând măsurile din industria HoReCa.
„În cazul în care nu se va lua decizia deschiderii restaurantelor pe data de 15 iunie, patronatele din turism vor iniția un proces împotriva Guvernului României pentru subminarea economiei naționale”, a concluzionat Mohammad Murad, Președinte F.P.T.R

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
Lansarea coaliției „București – HPV Free City”
Top 5 suplimente pentru o digestie sănătoasă
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Stivuitorist Avizat ISCIR în Târgoviște – Formare Profesională Certificată
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
Lege pentru diaspora: fond dedicat repatrierii românilor decedați în străinătate