Vorbim de relaxare, vorbim de distanţare socială, de regulile pandemiei, dar vorbim degeaba, doar ca să ne aflăm în treabă, vorbim doar ca să ne aflăm în vorba alrora, vorbim ca o boare de vânt, fiindcă nu se respectă. Dar nimănui nu îi pasă că se respectă sau nu.
Mijloacele de transport din Timişoara sunt aglomerate, nu se poate respira, nu există aer condiţionat în multe dintre mijloacele de transport, distanţarea socială nu e respectată, controalele lipsesc cu desăvârşire, pe şoferi sau pe vatmani nu îi interesează iar înghesuiala e la ea acasă. Scaunele toate ocupate, , cei care stau în picioare se lovesc unii de alţii, şi se refuză respectarea regulilor impuse: „dacă sunt locuri goale de ce să nu stau, că niciunde nu se respectă, iar vatmanii spun că nu e problema lor la ce se întâmplă”. Aşa că „pandemia e la ea acasă”, oricum nimeni nu o va da jos dintr-un tramvai sau autobuz, este lăsată să circule în plăcerea ei, nimeni nu o controlează. Oricum e prea cald, pentru un control.

Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Banatul merge mai departe către obținerea titlului de „Regiune Gastronomică Europeană 2028”
Zona Piața Mocioni – Piața Maria va intra într-un amplu proces de reconfigurare și modernizare, printr-o investiție de peste 14 milioane de euro
Exercițiu de simulare și verificare a fluxului informațional în situații de risc de inundații pe râul Bârzava