Deputat PSD Dâmbovița, Carmen Holban își arată îngrijorarea pentru pensionarii din România și față de guvernarea PNL care ”refuză” să majoreze pensiile cu 40%, de la 1 septembrie, potrivit programului stabilit de PSD.
”Sunt îngrijorată pentru pensionarii din România, în contextul greu generat de restricțiile pandemiei de coronavirus, dar și din cauza refuzului Guvernului Orban de a aplica Legea Pensiilor! Guvernul PSD stabilise un calendar clar, iar de la 1 septembrie urma o majorare de 40% a pensiilor. Sub guvernarea PNL, acest lucru nu se va întâmpla la 1 septembrie. Iar pe politicienii liberali îi miră revolta pensionarilor!? Mai mult, au ajuns să îi amendeze pe bătrânii care își spun nemulțumirile. Unde vor ajunge cu bătaia de joc la adresa vârstnicilor? PNL este obligat să respecte legea! PSD va lupta în continuare pentru ca românii, indiferent de categoria socială, profesională sau de vârstă, să-și primească drepturile!” a precizat Carmen Holban.

Pensiile se măresc din septembrie?
Violeta Alexandru a recunoscut că pensiile se vor mări din septembrie, însă procentul nu este cunoscut momentan, urmând să fie stabilit în funcție de încasările de la buget.
„Atât premierul, cât şi ministrul finanţelor au spus-o foarte clar, în momentul în care vom avea o evaluare a situaţiei încasărilor la buget. N-avem niciun interes să ascundem, vom şi comunica şi vom şi dezbate împreună şi discuta cu toate categoriile interesate în cazul de faţă pensionari. Suntem după o perioadă foarte grea.” a spus ministrul muncii, marți seară într-o emisiune TV.
Pensionarii vor să iasă în stradă
În acest context, trei mari organizaţii ale pensionarilor au anunţat marţi că intenţionează să organizeze manifestaţii de stradă în septembrie, în cazul în care Guvernul nu va respecta legea care prevede creşterea pensiilor cu 40% de la 1 septembrie.
De asemenea, înainte de manifestaţiile de stradă, cele trei organizaţii ale pensionarilor vor să acţioneze Executivul în instanţă, dacă pensiile nu se vor majora. Cele trei organizaţii sunt Federaţia Naţională a Pensionarilor din România, Uniunea Generală a Pensionarilor din România şi Federaţia Naţională „Unirea” a Pensionarilor din România, care susţin că reprezintă interesele a aproape 5 milioane de pensionari.
Amânarea cu un an sau doi a virării contribuţiilor la Pilonul 2 şi apelarea la rezervele Băncii Naţionale reprezintă două dintre soluţiile identificate de reprezentanţii organizaţiilor de pensionari ca surse de finanţare pentru creşterea pensiilor cu 40% din septembrie.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului