Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul UDMR privind stabilirea datei alegerilor locale din acest an în 27 septembrie. S-au înregistrat 253 voturi pentru, 2 contra şi 36 abţineri. Totodată, deputaţii au respins proiectul iniţiat de Guvern pe aceeaşi temă.



Carmen Holban, deputat PSD, a votat inițiativa pentru stabilirea datei de 27 septembrie pentru desfășurarea alegerilor locale, în Camera Deputaților.
„Avem în fața o perioadă politică neobișnuită, așa cum, din păcate, a fost întregul an din cauza pandemiei de coronavirus. De aceea, mă aștept că în organizarea acestor alegeri să se țină cont de toate măsurile pentru protejarea sănătății populației.
Le urez mult succes tuturor colegilor mei care își vor asuma responsabilitatea candidaturilor pentru primării, consilii locale, consiliul județean. Pe această cale le transmit că vor avea tot sprijinul meu și al echipei PSD Dâmbovița!”
ULTIMELE STIRI
Acuzat că ar fi colaborat cu securitatea, istoricul Victor Neumann, directorul Muzeului Național de Artă Timișoara răspunde
Dan Alexa și Marius Sadoveac, Profi de sport pentru o zi
Universitatea de Vest din Timișoara lansează oficial cursul de pregătire „Diplomacy for CSDP Missions”, organizat sub egida Colegiului European de Securitate și Apărare (ESDC) al UE