Există în mişcarea fotografică mondială multe iniţiative originale, unicate – diverse ca formă şi conţinut. Printre acestea se numără şi Salonul Internaţional de Artă Fotografică de la Sibiu care timp de aproape 50 de ani a participat la dezvoltarea culturii românești contemporane. Cataloagele cotate cu 5 stele de către Federaţia Internaţională de Artă Fotografică au poziţionat evenimentul de la Sibiu alături de cele mai valoroase saloane internaţionale de artă fotografică din lume.
Cei care doresc să se înscrie în competiţia fotografică internaţională sunt anunţaţi că data limită de primire a lucrărilor este 1 septembrie 2020. Studenții din toate centrele universitare au propria lor secțiune în cadrul concursului și beneficiază de gratuitate la înscriere. Ȋnscrierile se fac online pe www.sibiuphoto.ro.
În acest an, secțiunea ,,Open Color” este acompaniată de secțiunea ”Open Monocrom”, dar și de secțiunea ”Natură”, care oferă participanților oportunitatea de a fotografia elemente naturale, cum ar fi peisaje, fauna sălbatică, plante.
Fotoclubul Orizont a furnizat neîncetat din 1973 până în prezent cultură şi artă nu numai pentru Sibiu ci, şi întregii lumi. Pasiunea primilor organizatori împletită cu perseverenţa şi seriozitatea actualei echipe a făcut din Salonul Internaţional de Artă Fotografică de la Sibiu un creator de imagine pentru ţara noastră în întreaga lume.
”Competiţia fotografică din acest an se anunţă deosebit de stânsă. Valoarea medaliilor ce vor fi acordate de către instituţiile ce patronează evenimentul au stârnit interesul artiştilor fotografi din toate colţurile lumii. Imaginile de o reală valoare înscrise până în prezent în concurs, ne dau certitudinea că ediţia din acest an va fi una cel puțin la fel de bine cotată”, declară Liliana Popescu, Managerul Salonului.
Evenimentul este organizat de Fotoclubul ORIZONT şi Casa de Cultură a Studenţilor Sibiu şi este finanţat de Primăria Municipiului Sibiu, Consiliul Local Sibiu, Consiliul Judeţean Sibiu, Ministerul Tineretului şi Sportului şi este patronat de Fédération Internationale de l’Art Photographique (FIAP), Photographic Society of America (PSA), Images Sans Frontiere (ISF), Global Photographic Union (GPU), Asociaţia Artiştilor Fotografi din România (AAFR).
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cele mai importante știri internaționale ale zilei de 24 iulie 2025
Oameni morți de foame în Gaza. Criza alimentară și umanitară atinge dimensiuni dramatice
Prima „nuntă” gay din România, organizată cu fast la Cluj-Napoca: un eveniment controversat
Taxiurile zburătoare vor fi printre blocuri cât de curând – De când veți zbura între hotel și plajă, între casă și serviciu
Avem datoria de a apăra România când guvernul devine agresorul cetățeanului
Val de căldură sufocantă: Nopți tropicale și aer irespirabil începând de luni
SPIRITUALITATE
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
O femeie a reușit să se salveze după ce a luptat 20 de ani cu o formă de cancer
Tratament anticancer cu sucuri și ceaiuri – după Rudolf Breuss. Cura totală
Cum s-a vindecat de cancer o ingineră chimistă din Iași. ”Astăzi sunt un om sănătos!”
Cum ne putem crește vitalitatea rinichilor. Ce legături există între frică și rinichi
Ce parti ale corpului imbatranesc de la 25 de ani. Declinul corpului uman – care este cel mai longeviv organ
Cum să-ți alegi produse potrivite pentru regenerarea părului
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
O femeie a reușit să se salveze după ce a luptat 20 de ani cu o formă de cancer
Florian Colceag, antrenorul de genii: Când oamenii scapă de frică li se luminează mintea
Tratament anticancer cu sucuri și ceaiuri – după Rudolf Breuss. Cura totală