Noi finanțări nerambursabile disponibile prin Regio-POR 2014-2020 pentru întreprinderile mici și mijlocii din Regiunea Vest. Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 în Regiunea Vest, anunță lansarea noului apel de proiecte pentru PI 2.2 – IMM.
Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației a emis astăzi, 28 august 2020, Ordinul nr. 3713, pentru aprobarea „Ghidului Solicitantului – Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Axei prioritare 2 – Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii, Priorității de investiții 2.2 – Sprijinirea creării și extinderea capacităților avansate de producție și dezvoltarea serviciilor” – Apelul 2020.
Cererile de finanțare vor putea fi depuse în perioada 30.10.2020, ora 12:00 – 30.11.2020, ora 12:00.
Regiunea Vest dispune de o alocare de 17.655.000 euro în cadrul acestui apel de proiecte. Valoarea finanțării nerambursabile acordate este de minimum 1,5 milioane euro și maximum 6 milioane euro.
Locul de implementare al proiectului trebuie să fie în mediul urban (inclusiv sate aparținătoare de orașe) pentru întreprinderile mici și mijlocii, respectiv în mediul rural pentru întreprinderile mijlocii.
Nu sunt eligibili solicitanții care se încadrează în categoria microîntreprinderilor (cu mai puțin de 10 salariaţi, care realizează o cifră de afaceri anuală netă sau deţin active totale de până la 2 mil. euro, echivalent în lei).
Se vor acorda următoarele categorii de ajutor de stat: ajutor de stat regional pentru investiții și ajutor de minimis. Investițiile eligibile în cadrul acestui apel sunt finanțabile prin ajutor de stat regional pentru:
- construirea, extinderea spațiului de producție/ prestare servicii;
- dotarea cu active corporale și necorporale.
Investițiile sunt eligibile doar dacă reprezintă investiții inițiale. Investiție inițială, în sensul normelor ce reglementează ajutorul de stat regional și al prezentului ghid, înseamnă o investiție în active corporale și necorporale legată de: crearea unei noi unități de producție/ prestare servicii; extinderea capacității unei unități existente; diversificarea producției unei unități existente prin produse/ servicii care nu au fost fabricate/ prestate anterior în unitate.
În Regiunea Vest, pentru componenta de ajutor regional a proiectului, contribuția beneficiarului la cheltuielile eligibile este de minimum 45% pentru întreprinderile mici și minimum 55% pentru întreprinderile mijlocii. Pentru componenta de ajutor de minimis a proiectului, contribuția programului este de maximum 100% din valoarea eligibilă a cheltuielilor finanțabile prin ajutor de minimis și în limita plafonului de minimis.
Cererile de finanțare se vor depune exclusiv prin aplicația electronică MySMIS.
MLPDA nr. 3713/ 28.08.2020, precum și Ghidul specific pot fi consultate pe site-ul ADR Vest: https://adrvest.ro/apeluri-lansate/pi-2-2-imm-uri-apel-2020/.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului