EUFONIA Festival invită publicul meloman să ia parte la o experiență imersivă în intervalul 13-27 septembrie când sunt planificare peste 20 de evenimente, incluzând recitaluri, concerte educaționale, masterclass-uri pentru tineri muzicieni, conferințe, workshop-uri și intervenții de muzicoterapie. Lumi interioare muzicale așteaptă să fie descoperite!
MicroCosmosuri muzicale vor pulsa a viață și armonie, invitând spre visare iubitorii muzicii clasice din orașe precum Timișoara, Arad, Lipova și Caransebeș. Ediția din acest an include o conferință și un workshop de muzicoterapie, ambele adresate educatorilor, profesorilor, pedagogilor speciali și psihologilor pentru copii cu nevoi special.
Primele concerte din cadrul acestei ediții au fost lansate online, pe pagina de Facebook a festivalului, doritorii putând achiziționa bilete pentru patru evenimente inedite: „Pe aripile muzicii”, „Nocturne” și „À la Roumaine” (2 concerte susținute în aceeași seară).
––––––––––––––––––––––––––––
Eufonia Festival, aflat deja la cea de-a treia ediție, este născut din dorința Asociației Tribul Artistic, sub direcția artistică a violonistului Vlad Popescu, de a contribui la dezvoltarea unei dimensiuni cultural-educative a regiunii Banat, dorind includerea muzicii clasice de cameră în circuitul cultural regional.
MicroCosmos – muzică pulsând a viață
Cosmosul EUFONIA este format din concerte, masterclass-uri și concerte educaționale, evenimente ce aduc laolaltă comunităti unite de muzică și dorința de a fi împreună într-o perioadă în care distanțarea socială este la ordinea zilei. Conceptul din acest an al festivalului are la bază contextul în care activitățile culturale beneficiază de un public limitat din cauza reglementărilor impuse de pandemia cu COVID-19, poveștile din spatele acestor micro-evenimente devenind dovada faptului că micile comunitățile pot mișca lumea chiar și atunci când pare că ea stă pe loc.
EUFONIA aduce pe aceeași scenă artiști internaționali de renume (Rebecca Chan –vioară, Alexandru Bota – viola, Valentin Răduțiu – violoncel, Marko Zupan – flaut, Barbara Stegemann – oboi, Tomaz Mocilnik – clarinet, Andrej Zust – corn, Per Rundberg – pian), care vor da glas emoției de a fi împreună sub forma unor concerte susținute sub cerul liber sau a unui recital ce umple cu muzică o curte interioară a unei clădiri istorice.
Seria de masterclass-uri dedicate tinerilor muzicieni aduce la Timișoara 42 de tineri instrumentiști, care vor urma cursuri de măiestrie interpretativă coordonate de artiștii internaționali invitați, având oportunitatea de a concerta alături de mentorii lor în cadrul festivalului. Continuând seria recitalurilor inedite, nelipsite din programul festivalului sunt concertele educaționale dedicate copiilor din clase primare și gimnaziale. În doar 2 ani de activitate, EUFONIA a concertat în fața a peste 4.000 de copii din zona de vest a României, susținând importanța educației muzicale încă de la o vârstă fragedă.
Conferință și workshop-uri de Muzicoterapie
În 2019, EUFONIA a devenit primul festival care a inclus activități de muzicoterapie în programul său sub forma unei conferințe organizate alături de Angelica Postu, fondatoarea
Asociației Române de Muzicoterapie – primul institut român pentru muzicoterapie și specialistă Spitalul „Charite” din Berlin. Muzicoterapia este un domeniu puternic ancorat în psihologie și medicină, cu o bază academică de peste 40 de ani la nivel internațional, acesta fiind un domeniu încă neexplorat în România.
Anul acesta, Conferința de Muzicoterapie – Elemente de muzicoterapie pentru facilitarea comunicarii cu copii și adolescenți va avea loc în 14 septembrie de la ora 18.00, fiind dedicată pedagogilor și părinților care doresc să descopere acest proces creativ de exprimare prin intermediul muzicii, precum și elemente practice care facilitează comunicarea cu copiii și adolescenții.
Adiacent conferinței, secțiunea dedicată activităților de muzicoterapie include și un Workshop de Muzicoterapie – Metode de muzicoterapie în psihopedagogia specială, care se adresează educatorilor, profesorilor, pedagogilor speciali și psihologilor pentru copii cu nevoi speciale. Copiii cu dizabilități, probleme emoționale sau de dezvoltare, au nevoie de o formă de terapie expresivă. Muzicoterapia folosește un proces creativ de exprimare prin intermediul muzicii care având o structură, melodie și un ritm, influențează starea de spirit și reduce neliniștea și impulsivitatea, calmează anxietatea și îmbunătățește starea de spirit. Copilul reușește astfel să se identifice cu un grup și o activitate în urma căreia a realizat ceva ce capătă o formă ludică și sonoră.
Principalul susținător al dimensiunii socio-educaționale a activităților organizate în secțiunea dedicată muzicoterapei, este Deutsches Kulturzentrum Temeswar – Centrul Cultural German Timișoara, datorită căreia EUFONIA Festival oferă 4 burse ce poate fi accesat de către specialiști: bursa acoperă taxa de participare la workshop și la conferința de muzicoterapie și poate fi solicitată prin înscrierea la workshop și atașarea unei scrisori de intenție.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului