Castelul Corvinilor de la Hunedoara poate fi vizitat, începând de astăzi, 16 septembrie, după un alt program, de toamnă. Edificiul istoric își închide porțile un pic mai devreme.
Astfel, turiștii care doresc să treacă pragul monumentului istoric pentru a-l admira trebuie să știe că pot face acest lucru doar până la ora 19:00. Ultima intrare se face cu 45 de minute înainte de ora închiderii, adică la 18:15. Așadar, conform noului program, fosta casă a lui Iancu de Hunedoara poate fi vizitată, în perioada 16 -30 septembrie, în zilele de luni, între orele 12:00 și 19:00, iar de marți și până duminică, în intervalul orar 09:00 -19:00. Ca de obicei, programul de vizitare al castelului a fost modificat la sosirea toamnei. Pe timp de vară, acesta a putut fi vizitat până seara, la ora 20:30.


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului