În cursul sezonului estival 2020 (1 mai – 15 septembrie), jandarmii hunedoreni din cadrul posturilor montane şi postul din staţiunea Geoagiu Băi au executat 1642 misiuni, din care:
- a) 1612 misiuni de menţinere a ordinii publice pe trasee turistice şi în staţiunea Geoagiu Băi;
- b) 30 de misiuni de asigurare a ordinii publice la manifestări sportive, cultural-artistice, religioase şi promoţionale. În sezonul estival 2020, jandarmii montani au desfăşurat independent sau au participat în sprijinul salvamontiştilor la 17 de acţiuni salvare-evacuare a unor persoane aflate în dificultate.
În cursul sezonului estival, jandarmii au executat 177 misiuni în cooperare cu alte instituţii, acordând sprijin acestora în îndeplinirea atribuţiilor ce le revin (Garda de Mediu, IPJ Hunedoara, ISU Hunedoara, Salvamont, reprezentanţii administraţiilor ariilor naturale, personal silvic etc).
Pe timpul misiunilor executate pe traseele montane şi în staţiunea Geoagiu Băi, jandarmii hunedoreni au constatat 60 fapte de natură penală şi au indentificat 80 de prezumtivi autori. Actele de constatare întocmite de jandarmi au fost înaintate pentru continuarea cercetărilor instituiţiilor competente.
Totodată, jandarmii au constatat 303 de sancţiuni contravenţionale fiind aplicate amenzi în valoare totală de 133.700 lei, pentru diverse fapte care au constat în: încălcarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, norme privind regimul silvic, activităţi comerciale ilicite, norme privind pescuitul şi acvacultura etc. Din faptele ilegale constatate, 19 fapte contravenţionale pentru care s-au aplicat amenzi în valoare de 38.000 au fost în domeniul silvic. Totodată, jandarmii montani au ridicat în vederea confiscării 14 mc material lemnos în valoare de 9279,4 lei.

Dintre acţiunile de căutare-salvare desfăşurate de jandarmii montani reamintim:
Acţiunea din data de 01 august 2020, când jandarmii montani au recuperat, pe timp de noapte, șase persoane dintr-o râpă cu pereți abrupți și bolovani ce se desprindeau, zonă foarte greu accesibilă aflată între lacul Zănoaga și barajul Gura Apelor din munţii Retezat.
Acţiunea jandarmilor montani din data 7 iunie a.c. pentru căutarea unui bărbat în vârstă de 53 de ani rătăcit pe munte. Persoana rătăcită a fost găsită după 6 ore de căutări de către o echipă mixtă jandarmi-salvamontişti în zona Pârâului Brăița, la aproximativ 2 kilometri de Stațiunea Straja, într-un loc greu accesibil.
Sfaturi de la jandarmii montani:
Având în vedere scăderea temperaturilor în perioada următoare, precum şi precipitaţii, chiar sub formă de lapoviţă şi ninsoare, jandarmii montani vă recomandă:
Înainte de a pleca în excursie, informați-vă temeinic în legătură cu itinerariul propus şi prognoza meteo;
Plecați pe munte doar cu echipament adecvat anotimpului;
În cazul apariției dificultăților pe traseu sau al înrăutățirii vremii, retrageți-vă la cea mai apropiată cabană.
Pe vreme rea, deplasați-vă în grup compact și, din nici un motiv, nu rămâneți în urma grupului;
În cazul apariției unei situații de dificultate apelaţi numărul de urgență 112.
În ultimele zile, având în vedere răcirea vremii, s-au înregistrat şi primele ninsori care s-au depus, în munţii Parâng la peste 2.000 m şi în munţii Retezat la peste 1.700

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune
Prefectul Marian Tănase: Situație fără precedent în Dâmbovița – 70.000 de abonați afectați de întreruperile de curent
A murit cântăreața britanică Scouse Pink. De ce boli a suferit artista