Prefectul județului Hunedoara, Călin-Petru Marian, a avut la sediul Instituției Prefectului o întâlnire de urgență cu șefii secțiilor ATI de la spitalele suport COVID din județul Hunedoara. Prefectul județului le-a solicitat medicilor sprijin de specialitate pentru a fi găsite în maxim 24 de ore, soluții pentru creșterea numărului de locuri la secțiile de terapie intensivă pentru pacienții „COVID-19” care sunt în stare gravă. Sistemul sanitar din județul Hunedoara se află în situația de a nu mai putea prelua pacienți pentru secțiile de terapie intensivă, toate cele 21 de paturi fiind ocupate.
În același timp, prefectul județului, Călin-Petru Marian, a făcut demersuri către Ministerul Sănătății și are asigurarea că extinderea numărului de paturi în saloanele „ATI – COVID” va fi asigurată cu aparatură și tehnică medicală necesară desfășurării actului medical. Personalul de specialitate va fi completat, atât cât se poate, prin colaborarea cu medici și asistente de la secțiile ATI existente în alte spitale din județ.

Prefectul județului Hunedoara apreciază solidaritatea de care dă dovadă personalul medical din spitalele hunedorene. Medicii și asistentele vor asigura linii de gardă și intervenție medicală pentru pacienții din unitățile sanitare unde este nevoie de specialiști ATI.
Totodată, prefectul face un apel și către primarii din județul Hunedoara. Într-o scrisoare adesată acestora, prefectul le cere să folosească toate pârghiile legale pentru stoparea numărului de persoane infectate.
În județul Hunedoara numărul persoanelor bolnave de „COVID-19” este în creștere.
Locurile la terapie intensivă pentru pacienții aflați în stare gravă sunt ocupate în totalitate.
Locurile la terapie intensivă pentru pacienții aflați în stare gravă sunt ocupate în totalitate. Incidența la nivelul județului a ajuns la 3,18 la 1.000 locuitori iar numărul localităților cu un indice de peste 3 persoane pozitive raportate la 1.000 locuitori a ajuns la 141.
”Implicarea dumneavoastră în combaterea răspândirii infecției este foarte importantă. Vă solicit să vă folosiți de toate prevederile legale pentru stoparea creșterii numărului de persoane infectate din localitatea dumneavoastră. Luați toate măsurile care se impun, dumneavoastră și Comitetele Locale pentru Situații de Urgență, astfel încât să fie respectate toate măsurile de prevenție luate de autorități. Informați populația despre situația reală existentă în fiecare localitate, în același timp cu conștientizarea locuitorilor față de pericolul infectării. Luați urgent măsurile care se impun, în funcție de situația din localitatea dumneavoastră. Bazați-vă în orice moment pe sprijinul Instituției Prefectului, al populației și al specialiștilor în domeniul medical. Trebuie să facem tot ce depinde de noi să salvăm viețile semenilor noștri!Împreună vom reuși să trecem peste această perioadă grea!” trasmite prefectul Călin Petru Marian.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului