Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Ziua Internațională ANTICORUPȚIE

Se împlinesc 17 ani de când, la data de 9 Decembrie, întreaga lume sărbătoreşte Ziua Internaţională Anticorupţie. Această zi aniversară a fost stabilită prin Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei, semnată de România la data de 9 decembrie 2003 şi ratificată prin Legea nr. 365 din 15 septembrie 2004, Convenţia este primul tratat cu vocaţie universală în domeniul combaterii corupţiei.

Pentru marcarea acestui eveniment, Direcţia Generală Anticorupţie organizează o serie de activităţi menite să contribuie la conştientizarea deopotrivă a personalului Ministerului Afacerilor Interne, cât şi a cetăţenilor cu privire la necesitatea adoptării unui comportament integru.

Astfel, în Bucureşti, în cursul zilei de astăzi, s-a desfăşurat, în sistem on-line, o dezbatere de tip masă rotundă la care au participat parteneri instituţionali de tradiţie, respectiv reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, Agenţiei Naţionale de Integritate, Unităţii Centrale de Armonizare pentru Auditul Public Intern, Transparency International România, alţi reprezentanţi ai societăţii civile, precum şi consilierii de integritate din cadrul structurilor centrale ale Ministerului Afacerilor Interne.

Scopul acestei activităţi a fost acela de a prezenta şi dezbate aspecte privind implementarea Strategiei naţionale anticorupţie 2016 – 2020, precum şi perspectivele elaborării unei noi strategii anticorupţie. De asemenea, au fost abordate aspecte privind auditarea internă, o dată la doi ani, a sistemului de prevenire a corupţiei la nivelul tuturor autorităţilor publice, precum şi implicarea societăţii civile în evaluarea politicilor anticorupţie, fiind discutate inclusiv elemente de noutate/particularitate în ceea ce priveşte incidentele de integritate înregistrate la nivelul M.A.I., prin încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese sau regimul incompatibilităţilor.

În acelaşi context, în cadrul Galei Integrităţii, eveniment organizat anual pentru marcarea Zilei Internaţionale Anticorupţie – 9 Decembrie, a avut loc premierea filmelor câştigătoare ale Concursului de filme de scurt metraj cu tematică anticorupţie “România fără corupţie”.

Adresat în special tinerilor elevi sau studenţi, concursul a fost organizat pe două categorii: Amatori şi Profesionişti şi a beneficiat de o participare importantă, fiind înscrise, în total, 46 de producţii video de scurt metraj de educaţie anticorupţie.

Dintre acestea, 5 au fost votate ca fiind câştigătoare de juriul condus de doamna Irina Margareta Nistor, cunoscut critic de film. Din juriu au făcut parte doamna lector univ. dr. Laura Lăzărescu Thois, din cadrul Universităţii Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică I. L. Caragiale Bucureşti, doamna Iuliana Iliescu, manager de proiect Asociaţia Pro Democraţia şi doi poliţişti din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie.

Astfel, la Categoria Amatori, locul I a fost câştigat de două filme, respectiv “Corupţia în universul intelectual”, realizat de o elevă din Râmnicu Vâlcea şi filmul “Pământul”, realizat de un elev din localitatea Nehoiu, judeţul Buzău.

Locul II a revenit filmului cu titlul “Diana năzdrăvana”, realizat de un poliţist de frontieră din judeţul Timiş.

Locul III a fost ocupat de filmul “Povestea unei bancnote”, realizat de un elev din Bucureşti.

La Categoria Profesionişti, singurul premiu a fost acordat filmului “Diferenţe”, realizat de studenţi din Cluj.

Premierea a avut loc la sediul din Bucureşti al Direcţiei Generale Anticorupţie, în cadrul Galei Integrităţii, Premiile, în valoare totală de 2.000 de euro, au fost oferite de Auchan România.

Toate producţiile câştigătoare pot fi vizualizate pe pagina de Facebook a concursului ROfărăcorupţie şi pe site-ul oficial www.rofaracoruptie.ro.

Concursul de filme de scurt metraj cu tematică anticorupţie “România fără corupţie” face parte din Proiectul #Integritate 2020, derulat de Direcţia Generală Anticorupţie, în parteneriat cu Fundaţia Hanns Seidel şi Asociaţia Pro Democraţia şi a fost lansat la începutul lunii august 2020, ca proiect asociat Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF).

Scopul proiectului a fost de încurajare, în special a tinerilor, să ia atitudine împotriva corupţiei pentru dezvoltarea unei societăţi civile active şi responsabile. Participanţii au fost îndrumaţi să transmită mesaje educative având ca subiect corupţia şi/sau efectele acesteia, în scopul informării, educării şi conştientizării cetăţenilor şi a funcţionarilor publici în spiritul integrităţii.

În acest context, reamintim că, în vederea realizării unei comunicări eficiente între lucrătorii instituţiei noastre şi cetăţenii care doresc să sesizeze aspecte legate de comiterea unor fapte de corupţie de către personalul M.A.I., avem oricând la dispoziţie linia Call center anticorupţia. – 0800.806.806, număr ce poate fi apelat gratuit din orice reţea de telefonie mobilă sau fixă.

Întrucât trebuie să fim conştienţi de faptul că informarea şi educarea sunt un antidot eficient la corupţie, invităm pe toţi cetăţenii să fie responsabili şi să ia atitudine împotriva infracţiunilor de corupţie.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share