Sorin Cîmpeanu a spus duminică seară, în direct la o emisiune a unui site de știri, că Ministerul Educației își dorește redeschiderea școlilor cât mai devreme posibil, dar, o astfel de măsură va fi luată numai după discuții cu Ministerul Sănătății. Apoi, și în funcție de evoluția epidemiei de COVID-19, dar și de ceea ce vor face și alte state.
” Cu siguranță, Ministerul Educației își dorește redeschiderea școlilor cât mai devreme posibil, dar asta va fi discutat cu Ministerul Sănătății. În funcție de situația epidemiologică, de evoluția ei și de ceea ce fac și alte state. Cert este și vă pot spune asta foarte clar, că prioritate vor avea grădinițele și învățământul primar, fără să neglijăm învățământul gimnazial, liceal, universitar, dar acolo apropierea este cea mai necesară între cadrul didactic și copil, în grădiniță și învățământul primar. Acolo ne vom concentra.
Ne vom concentra pe clasa a VIII-a și pe elevii clasei a XII-a, pentru că ei vor susține examene naționale, și nu în ultimul rând e nevoie de prioritizarea școlilor care, să spunem, au avut un acces deficitar la tehnologie și la internet, pentru că sunt câteva sute de mii de copii care în toată această perioadă au putut să facă ceea ce numim învățământ online într-o manieră deficitară – o spun cu toată răspunderea. Când spun că prioritizăm aceste trei categori: grădiniță, învățământ primar, clasa a VIII-a, XII-a și școlile defavorizate, mă refer nu numai la urgența deschiderii acestor școli, ci mă refer și la nevoie de acțiuni remediale, pentru a compensa cât se poate de mult, din timp, pierderile aferente aceste perioade.(….) E bine să facem reformele acestea într-un echilibru cu societatea, cu așteptările societății, nu neapărat cu ideile unui ministru sau altui ministru. Posibilitatea de mișcare este foarte, foarte puternic îngrădită și e normal, și e bine să fie așa”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Miss Rusia, Kseniya Alexandrova, a murit la doar 31 de ani
Extinderea cooperării în Marea Neagră: Oportunități și provocări pentru stabilitatea regiunii
Dennis Man semnează cu PSV Eindhoven. Valoarea transferului este de 8,5 milioane de euro
O învățătoare din Timiș a murit după ce a aflat că postul său a fost desființat în urma măsurilor luate de Guvern
Piperea: În condiții de criză bugetară și economică nu strângi șurubul austerității
Titus Corlăţean – un educat şi cult om politic al PSD, un lider fără scandal, cu valori solide şi potenţial prezidenţial 2030
SPIRITUALITATE
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Tratament naturist pentru parazitoză intestinală
Ciupercile medicinale, surse de vindecare pentru cancer, diabet sau tulburări imunitare
Din 1 septembrie, pacienții pot reclama la Ministerul Sănătății redirecționările de la spitalele publice la privat
Se pot depune proiecte de investiții pentru programele de screening
România pe primul loc în UE la decese prevenibile și tratabile
Bolnavii de cancer si plata CASS. Cum se aplica noile masuri de la 1 august 2025
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Trusphone – O nouă alternativă pe piața de produse Apple din România
Adrian Țuțuianu – România și drumul spre OCDE
Problemele minerilor din Valea Jiului soluționate printr-o OUG