La Sibiu au avut loc, pe 1 și 2 februarie, întâlniri ale conducerii Comandamentului Corpului Multinațional Sud-Est (HQ MNC-SE) cu reprezentanți ai instituțiilor din administrația locală, precum și din mediul privat din zonă, în vederea identificării elementelor de cooperare şi stabilirii condițiilor optime necesare dislocării structurii militare a NATO în garnizoana Sibiu, în cursul acestui an.
În acest context, comandantul HQ MNC-SE, generalul maior Tomiță-Cătălin Tomescu, cu sprijinul comandantului Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, generalul de brigadă Ghiță Bârsan, a avut convorbiri cu prefectul județului Sibiu, Mircea Dorin Crețu, cu primarul Astrid Cora Fodor și cu președintele Consiliului județean, Daniela Cîmpean, precum și întâlniri cu alți reprezentanți ai autorităților locale din Sibiu.

Principalele subiecte de interes pe agenda întâlnirilor au vizat aspecte legate de implicaţiile asupra comunității locale, din punct de vedere socio-economic, a prezenței unui comandament NATO, identificarea oportunităţilor de cooperare la nivel local și stabilirea măsurilor necesare pentru finalizarea lucrărilor la infrastructura corpului şi pentru integrarea cât mai rapidă în comunitatea sibiană atât a personalului militar român și străin care va încadra funcții în HQ MNC-SE, cât și a membrilor familiilor acestora.
Consiliul Suprem de Apărare al Țării a aprobat, pe 16 aprilie 2020, constituirea, pe teritoriul României, a Comandamentului Corpului Multinațional Sud-Est al NATO în Garnizoana Sibiu, cu dislocarea temporară a acestei structuri în capitala țării, București. România și-a asumat rolul de națiune cadru.
HQ MNC-SE este cel mai nou comandament de nivel de corp de armată care va face parte din structura de forțe ale NATO. Comandamentul parcurge în prezent etapele de dezvoltare în vederea atingerii capacității operaționale inițiale (IOC) potrivit standardelor NATO, pentru a fi în măsură să apere și să descurajeze orice agresiune la adresa Alianței în regiune.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului