În conferința de presă de astăzi, premierul Florin Cîțu își dorește ca până la finele lunii mai, să existe cinci milioane de persoane vaccinate și a cerut în mod expres primarilor, consilierilor locali, președinților de consilii județene și reprezentanților bisericilor să se implice în campania de vaccinare.
”Sunt două luni foarte importante pentru noi, aprilie şi mai, pentru că în aceste două luni vom avea aproape 8 milioane – 8,3 milioane de doze de vaccin care intră în România şi sunt foarte importante, pentru că la finalul lunii mai ar însemna, în cel mai pesimist scenariu, să avem aproape 5 milioane de persoane vaccinate şi într-un scenariu optimist – 6,3 milioane de persoane vaccinate. 5 milioane de persoane vaccinate este o cifră importantă pentru noi, pentru că reprezintă aproape 35% din populaţia adultă care trebuie vaccinată şi este momentul, cred eu, că este important la sfârşitul lunii mai să vorbim de revenirea economiei(…) Fac un apel la toţi politicienii, la coaliţia de guvernare, la primarii aleşi, la consilierii locali, la preşedinţii de consilii judeţene – să meargă şi să facă campanie sau să prezinte campania de vaccinare, datele, toţi românii, să se ştie despre, să aibă informaţiile la zi în ceea ce priveşte campania de vaccinare. Mai mult, este nevoie, şi am spus-o şi la întâlnirea cu cultele, şi mi s-au dat asigurări, dar vreau să spun şi aici public, este nevoie de o implicare a Bisericii în această campanie de vaccinare, mai ales în mediul rural. Este nevoie ca toţi românii din mediul rural să aibă aceste informaţii, să poată să se vaccina” a declara premierul.

acesta a cerut și celor care coordoneaza campania de vaccinare că-și dorește ca 100.000 de persoane să fie vaccinate pe zi, iar în campanie vor fi implicați și medicii de familie și farmaciile.
„Mergem mai repede decât ne-am programat, dar este important ca toată lumea să vrea să se vaccineze. Deci, dacă mergem să ne vaccinăm, şi de aceea trebuie întâi să ne programăm pe platforma de programare, vom putea să vorbim de 10 milioane de persoane vaccinate. Avem dozele, deja sunt programate, şi vom putea vorbi de 10 milioane de persoane vaccinate la sfârşitul lunii iulie, ceea ce clar arată, sunt 70% dintre persoanele adulte şi putem să vorbim clar de o redeschidere a economiei aproape în totalitate… Din păcate, şi de aceea este nevoie de implicarea tuturor în această campanie de vaccinare, numărul persoanelor înregistrate astăzi este doar 767.883 – persoane înregistrate sau pe lista de aşteptare în platforma de programare. Dintre acestea, au fost notificate 442.000 de persoane şi programate 64% dintre ele, 282.000. Deci, este nevoie să ne înregistrăm, trebuie să ne înregistrăm pe platformă, pentru că vom avea dozele de vaccin. Ca să trecem peste această perioadă, ca să revenim la normalitate, singura soluţieeste vaccinarea şi ne-am asigurat că vom avea doze de vaccin necesare” a conchis premierul.
O nouă tranșă de vaccin Pfizer BioNTech va ajunge astăzi 05 aprilie, în România. Vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara.
Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiții optime de siguranță, în containere speciale, cu gheață carbonică și folie etanșă.
Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din București, cât și din țară, dozele fiind distribuite după cum urmează: Centrul Național de Stocare București: 171.990 doze; Centrul Regional de Depozitare Brașov: 66.690 doze; Centrul Regional de Depozitare Cluj: 76.050 doze; Centrul Regional de Depozitare Constanța: 58.500 doze; Centrul Regional de Depozitare Craiova: 33.930 doze; Centrul Regional de Depozitare Iași: 45.630 doze; Centrul Regional de Depozitare Timișoara: 58.500 doze. Până la acest moment, țara noastră a recepționat 2.863.439 doze de vaccin produse de compania Pfizer, iar 2.641.069 au fost deja utilizate pentru imunizarea populației. În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepționate de România în tranșa curentă, cât și în tranșele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Național și centrele regionale de depozitare, prin direcțiile de sănătate publică județene și cea a municipiului București.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului