Acum două zile, Consiliul Uniunii Europene a adoptat Regulamentului de înființare a Centrului european de competențe în domeniul industrial, tehnologic și de cercetare în materie de securitate cibernetică/ Centrul Cyber și a Rețelei de centre naționale de coordonare.
Regulamentul adoptat de către Consiliul UE include și referirea la localizarea Centrului Cyber la București, urmare deciziei rezultate din votul statelor membre, la 9 decembrie 2020. Prin activitatea sa, Centrul va sprijini crearea de sinergii și parteneriate între actorii publici și privați din domeniu, mediul academic și industria de profil din Uniune, având rol esențial în structurarea și orientarea demersurilor Uniunii Europene de configurare a unui ecosistem european în materie de securitate cibernetică. Centrul va reprezenta principalul organism de gestionare a fondurilor europene dedicate cercetării în domeniul securității cibernetice disponibile prin Europa Digitală și Orizont Europa.
Găzduirea de către România a noului Centru European de Competențe în Securitate Cibernetică (ECCC) a fost rezultatul unei munci de convingere atât pe parte politică, cât și administrativă. Dincolo de această victorie simbolică, aducerea Centrului la București „pune România pe hartă” și este primul pas pentru restabilirea încrederii Europei unite în autoritățile de la București.
Proiectele Uniunii Europene (UE) în ceea ce privește securitatea cibernetică se ridică la peste două miliarde de euro. Acești bani europeni vor fi distribuiți de la București prin viitorul Centru de Competențe în Securitate Cibernetică și va genera peste 80 de locuri de muncă.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026
Corneliu Ștefan critică OUG privind majorarea taxelor locale
Conformitatea vehiculelor: obținerea copiei conforme și ecusoanelor după infiintarea firmei de ridesharing (Blue, Bolt, Uber)