În Băile Herculane se află în implementare un proiect european de conservare și valorificare a patrimoniului natural și construit pentru dezvoltarea turismului balnear.
Obiectivul principal al proiectului îl reprezintă revitalizarea stațiunii prin realizarea de investiții în infrastructura rutieră existentă și promovarea obiectivelor turistice și a stațiunii propriu-zise pentru atragerea unui număr cât mai mare de turiști în vederea dezvoltării economice a zonei și creșterii nivelului de trai al populației.
Investiția cuprinde șase obiective care vor fi reabilitate/ modernizate: Strada Mihai Eminescu – Piața 1 Mai, Strada Piața Hercules, Podul Pecinișca 1, Podul Pecinișca 2, Podul de beton și Parcul Vicol. Contractul de execuție este în derulare, realizându-se și un progres al lucrărilor de 50%.
Până în prezent s-a intervenit în zonele Strada Mihai Eminescu – Piața 1 Mai, Piața Hercules și Parcul Vicol, unde au avut loc lucrări de reabilitare/ modernizare a infrastructurii rutiere, inclusiv la partea de utilități și s-au refăcut sau creat noi spații verzi – s-au realizat plantări și lucrări de gazonare, alei, foișoare, pergole, sisteme de irigații, etc.

Valoarea totală a investiției este de peste 15,4 milioane lei, din care 15,1 milioane lei finanțare nerambursabilă, prin #Regio-POR 2014-2020, Axa prioritară 7 – Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului.
Se dorește creșterea atractivității și îmbunătățirea imaginii stațiunii turistice Băile Herculane, prin dezvoltarea infrastructurii rutiere și de turism, precum și activități de promovare, dar și creșterea numărului mediu de salariați din stațiune.
Proiectul este implementat de Primăria Orașului Băile Herculane.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului