Interpretul de muzică populară Vasile Iova a fost găsit joi, fără suflare, în propria sa locuință. Macabra descoperire a fost făcută de vecinii artistului, care locuia în Arad. De Mihai Niculescu, Vineri, 24 aprilie 2020, 13:02 Oamenii au sunat la 112, iar după cercetarea la fața locului și necropsie, primele concluzii ale anchetatorilor indică faptul că Vasile Iova murise în urmă cu aproximativ două săptămâni, potrivit observatorulph.ro.
Vasile Iova s-a născut la 28 iunie 1954, în satul bihorean Râpa, de pe malurile Crişului Negru, transmițând prin cântec generațiilor viitoare autenticitatea folclorului românesc. Artistul era stabilit în Arad și a colaborat cu formaţii şi interpreţi de valoare, dar în memoria iubitorilor de gen a rămas mai ales cu duetele realizate alături de cântărețul arădean Ghiță Baciu. Cariera acestuia a atins apogeul în anii 80, melodiile sale cucerind inimile românilor. Vasile Iova a murit la vârsta de 65 de ani și a fost profesor de muzică la mai multe instituții de învățământ din Arad, absolvent al Conservatorului de Muzică Gheorghe Dima, din Cluj-Napoca și al Liceului Pedagogic din Oradea. În repertoriul său figurau piese cunoscute, precum: „Târnăviţă, târnăviţă”, „Mândruţă cu casa-n colţ”, „Până-i lumea n-oi muri”, „Din Ţara Crişurilor”, „Mult mă judecă lumea” etc.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune
Prefectul Marian Tănase: Situație fără precedent în Dâmbovița – 70.000 de abonați afectați de întreruperile de curent
A murit cântăreața britanică Scouse Pink. De ce boli a suferit artista