Academia Română – filiala Timișoara și Universitatea Politehnica Timișoara, în colaborare cu filiala timișoreană a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, au organizat luni, 17 octombrie 2022, simpozionul științific „Marin Preda – Centenar”, un eveniment de suflet, care a avut și un invitat de onoare – regizorul Stere Gulea, cel care a realizat filmele Moromeții I și Moromeții II, iar în prezent lucrează la cel de-al treilea film din serie.
„În contextul în care Universitatea Politehnica Timișoara a manifestat, în ultima perioadă, o deschidere din ce în ce mai mare către cultură și în cel al Capitalei Culturale Europene – 2023 am fost bucuroși să organizăm, împreună cu filiala Timișoara a Academiei Române, simpozionul Marin Preda – Centenar, ce marchează 100 de la nașterea marelui scriitor care a însemnat atât de mult pentru România. Marin Preda a avut o contribuție semnificativă la cultura românească, fiind reprezentativ nu doar pentru literatură sau cronica satului românesc, ci pentru întreaga societate”, a declarat prof.univ.dr.ing. Sorin Mușuroi, prorector al Universității Politehnica Timișoara.
În deschiderea evenimentului, acad. Dan Dubină, președintele filialei Timișoara a Academiei Române, după cuvintele de bun venit adresate participanților și invitaților, a rememorat câteva citate celebre din Marin Preda, subliniind și onoarea de a găzdui simpozionul, planificat încă dinaintea datei de 5 august, când s-au împlinit 100 de ani de la nașterea renumitului cronicar al vieții din satul românesc.
După prezentarea filmulețului „Marin Preda la Timișoara”, moderatorul evenimentului, conf.univ.dr. Ioan David, directorul Bibliotecii Academiei Române, filiala Timișoara, a dat cuvântul participanților la simpozion.
Pornind de la soarta unui roman – Delirul – prof.univ.dr. Adrian Dinu Rachieru a încercat să schițeze un portret al lui Marin Preda de pe care să dezlipească etichetele care i s-au pus de-a lungul timpului.
„Istorie și ficțiune literară” a fost tema alocuțiunii prof. Gheorghe Jurma, care a prezentat metamorfoza satului românesc de la „timpul se scurgea încet” la „timpul nu mai avea răbdare”, subliniind, în același timp, valoarea istorică a operei lui Marin Preda, atestată de documente ale vremii.
Prof.univ.dr. Cornel Ungureanu a rememorat, prin alocuțiunea „Marin Preda – Vremea amintirilor”, momente petrecute atât în compania marelui scriitor, cât și a regizorului Stere Gulea, cel care a realizat două din cele șapte filme inspirate din cărțile lui Marin Preda.
Despre receptarea operei lui Marin Preda în literatura italiană a vorbit prof.univ.dr. Viorica Bălteanu, care a discutat și despre modul în care opera lui Marin Preda este prezentată în universitățile din Peninsulă în care se predă limba română.
Deși nu a putut participa fizic la eveniment, acad Păun Ioan Otiman, președintele de onoare al filialei Timișoara a Academiei Române, a transmis o amplă radiografie a satului românesc, prezentată sub titlul „Reflecții pe marginea unui subiect de bacalaureat: dragostea țăranului român față de glia străbună”.
La finalul unui adevărat maraton „Marin Preda”, regizorul Stere Gulea a prezentat relația sa cu Marin Preda așa cum știe să o facă cel mai bine: prin intermediul unor secvențe din filmele Moromeții I și Moromeții II, reunite sub genericul „Despre democrație în Moromeții”. Menționând că în prezent lucrează la Moromeții III, după un scenariu original scris de el, regizorul a intrat în dialog cu participanții la simpozion, fără a dezvălui însă o dată a lansării sau numele actorului din rolul principal.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut




EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan