Acces gratuit, în muzeele dâmbovițene, de Ziua Culturii Naționale - Oficial Media

Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Acces gratuit, în muzeele dâmbovițene, de Ziua Culturii Naționale

Ziua de 15 ianuarie, aleasă ca Zi a Culturii Naţionale, reprezintă data naşterii poetului Mihai Eminescu (1850-1889). În această zi avem ocazia nu doar să celebrăm un mare poet, dar să şi reflectăm asupra culturii româneşti.

Pentru că această zi are o importanță deosebită pentru toți românii, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, prin Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească” Târgovişte, oferă acces gratuit în muzeele din municipiul Târgoviște (Ansamblul Monumental “Curtea Domnească”, Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti, Muzeul „Casa Romanţei”, Muzeul de Istorie, Muzeul de Artă, Expoziţia “Metamorfozele unui loc al memoriei”, Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni, Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic, Muzeul „Vasile Blendea”, Casa Atelier “Gheorghe Petraşcu”), dar și în cadrul Ansamblului Brâncovenesc Potlogi, Casa Atelier “Gabriel Popescu” din Vulcana Pandele, Casa Memorială I. L. Caragiale şi Muzeul de Etnografie şi Folclor Pucioasa).

Pe lângă expoziţiile permanente ale muzeelor, vizitatorii vor putea admira şi următoarele expoziţii temporare:

– Expoziţia Bienalei Concurs de Artă Plastică „Gheorghe Petraşcu”, ediţia a XV – a, organizată la Muzeul de Istorie – Sala Auditorium,

– Expoziţia „Comori în obiectiv – Inele sigilare medievale” organizată în incinta Ansamblului Monumental „Curtea Domnească” Târgoviște, clădirea Muzeului Tiparului și al Cărții Vechi Românești,

– Expoziţia de pictură “Efigii istorice” a artistului plastic Valentin Tănase, organizată la Muzeul de Artă,

– Expoziţia „Poveşti cu parfum de epocă”, organizată în holul Muzeului de Istorie.

Accesul publicului în muzee se va face între orele 8:00 – 16:00 (ultimul vizitator va intra la ora 15:30), cu excepţia Ansamblul Monumental “Curtea Domnească”, unde programul de vizitare este în intervalul orar 9.00 – 17.00 (ultimul vizitator va intra la ora 16:30).

Vă aşteptăm cu drag şi vă îndemnăm să respectaţi cu strictețe toate normele de prevenție recomandate de autorităţi!

 

Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share