ADRVest Accel, programul pilot de dezvoltare antreprenorială implementat de Agenția pentru Dezvoltare Regională în parteneriat cu Institutul de Excelență în Antreprenoriat, este aproape de final.
Vineri va avea loc evenimentul Demo Day, care va aduce antreprenorii față în față cu investitori, fonduri de investiții, business angels și experți în fonduri europene. Evenimentul va cuprinde sesiuni de pitching și Q&A și reprezintă o oportunitate de networking, know-how exchange, dar și de investiții în businessuri inovatoare.
Demo Day va avea loc vineri, 11 noiembrie, de la ora 18:00, la NH Hotel și va fi dedicat antreprenorilor admiși în program. Însă, în cazul în care doriți să participați la eveniment și să îi cunoașteți pe antreprenori și proiectele lor, am rugămintea să mă anunțați până mâine, la ora 15:00, pentru a vă facilita accesul.
Vă reamintim, în cadrul ADRVest Accel, timp de trei luni, 26 de antreprenori din Regiunea Vest, din 200 de înscriși, au participat la workshop-uri cu o curriculă modernă și eficientă și au beneficiat de mentoratul unor experți de top din diverse domenii de business, implicați și dedicați creșterii și transformării unor idei inovatoare în afaceri de succes.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan