Potrivit rezultatelor ediției din ianuarie 2021 a Clasamentului internațional Webometrics, UVT se plasează pe locul 4 din cele 102 instituţii de învăţământ superior ierarhizate, prezente în acest clasament din cadrul spațiului universitar românesc. La nivel european, UVT se regăseşte pe locul 545, iar la nivel mondial ocupă poziţia 1365.
Noile poziții ocupate în acest moment de către UVT evidențiază un sens ascendent al poziționării Universității de Vest din Timișoara în comparație cu ediția anterioară a acestui clasament (iulie 2020), pentru ierarhizările de la nivel european (Iulie 2020: poziția 548, cu o evoluție ascendentă de 3 puncte în 2021), respectiv mondial (Iulie 2020: poziția 1401, cu o evoluție ascendentă de 36 puncte în 2021).
Webometrics are la bază date din open sources de încredere şi bazează pe următorii trei indicatori:
- Visibility (50%) – Numărul de rețele externe (subrețele) care generează backlink către paginile web ale instituției. Se utilizează valoarea maximă a indicatorului, obţinută de la furnizorii independenți de informaţii inlinks: Ahrefs & Majestic. Pentru o mai mare precizie, se exclud din calcul primele 20 linking domains şi backlink-urile corespunzătoare lor;
- Transparency (Openness – 10%) – Numărul de citări ale autorilor de top în funcție de sursă. Se folosesc informaţiile din profilurile instituționale Google Scholar Citations (datele brute sunt disponibile pe acelaşi portal, secţiunea Transparent Ranking: http://www.webometrics.info/en/node/169). Doar profilurile instituţionale sunt selectate;
- Excellence (Scholar – 40%) – Datele sunt colectate din Scimago şi reprezintă top 10% cele mai citate lucrări în domeniile de referinţă în ultimii 5 ani, anteriori evaluării.
Rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea, apreciază în legătură cu aceste rezultate: „Rankingul internațional Webometrics indică o bună echilibrare a conținuturilor publicate de UVT în format web, în privința accesului liber la informaţii şi a transparenței, dar și a volumului şi calităţii prezenței noastre în plan electronic. A devenit esențial pentru universitățile comprehensive, cu vizibilitate internațională, să fie prezente în format web, prin publicarea la scară largă a datelor și materialelor ce reflectă programele de studii și de cercetare pe care le susțin, iar UVT arată din nou că se află în elita universităților din România, inclusiv prin această dimensiune, a prezenței web la standarde înalte.”
Ranking-ul Webometrics este publicat de două ori pe an (datele sunt colectate în primele săptămâni din ianuarie şi iulie pentru a fi publice la sfârșitul acestor luni) şi acoperă mai mult de 31.000 instituții de învățământ superior la nivel mondial. Ranking-ul are ca scop motivarea atât a instituţiilor, cât şi a cercetătorilor pentru a avea o prezenţă web care să reflecte cu precizie activitățile lor. În cazul în care performanţa web a unei instituţii este mai scăzută faţă de poziţia estimată, conform cu nivelul de excelenţă academică, echipa de management a acelei instituţii ar trebui să reconsidere politica de web.
Constituit în 2004 de către Cybermetrics Lab (Spanish National Research Council, CSIC) din Spania, Webometrics este un sistem de clasificare pentru universităţile din întreaga lume fiind bazat pe indicatori care iau în calcul atât volumul conținutului web (numărul de pagini web şi fişiere), cât şi vizibilitatea şi impactul acestor publicaţii web în funcție de numărul de inlinks externe (citări ale site-ului).
Pentru informaţii suplimentare consultaţi: http://www.webometrics.info/en/Europe/Romania
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice