Alianța Creștin Liberală Dâmbovița a sesizat Inspectoratul Județean de Poliție, pe numărul unic de urgență 112, cu privire la faptul că, în localitatea Bucșani, există suspiciuni de fraudă electorală. 15 persoane aduse cu un microbuz cu numere de București au votat la Secția nr. 162 Racovița, pe listele suplimentare. Solicităm autorităților abilitate să verifice cu maximă atenție dacă persoanele respective și-au exercitat dreptul la vot și la alte secții din județul Dâmbovița.
De asemenea, Alianța Creștin Liberală Dâmbovița a sesizat BEC și va formula plângere penală pentru abuz în serviciu și favorizarea fraudei electorale împotriva președintelui Biroului Electoral Județean, judecător Gabriel Bălașa. Președintele BEJ Dâmbovița încalcă Decizia nr. 100 D/29.10.2014 a Biroului Electoral Central, transmițând președinților birourilor secțiilor de votare, fără acordul membrilor BEJ, o circulară prin care le interzice să elibereze către reprezentanții ACL copii de pe tabelele electorale suplimentare. Având în vedere aceste fapte grave, avem motive întemeiate să credem că președintele BEJ Dâmbovița, judecător Gabriel Bălașa, favorizează votul multiplu, deci frauda electorală. Comportamentul domniei sale, care se manifestă prin decizii unilaterale și în contradictoriu cu legislația electorală în vigoare, este unul extrem de periculos pentru procesul electoral democratic, în anul de grație 2014.
Alianța Creștin Liberală solicită Inspectoratului Județean de Poliție Dâmbovița să intervină de urgență pentru restabilirea ordinii în perimetrul secțiilor de votare din întreg județul. Grupuri de presiune formate din câte 4 – 5 membri ai PSD staționează ilegal înpreajma secțiilor de votare, unde abordează cetățenii, pe care îi intimidează și încearcăsă-i determine să voteze candidatul Victor Ponta. În ciuda solicitărilor reprezentanților ACL, unii președinți ai birourilor electoraleale secțiilor de votare refuză să pună în aplicare dispozițiile legale. PSD Dâmbovița are antecedente în folosirea acestei strategii ilegale și nedemocratice de influențare a opțiunii electorale a oamenilor și apreciem că, fără intervenția promptă a autorităților, rezultatul votului poate fi viciat.
Departamentul de comunicare ACL Dambovita
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Un pilot militar de 30 ani a murit după ce a salvat un câine căzut într-un bazin cu apă
Victor Ponta susține că Oana Țoiu ar fi emis un ordin politic direct prin care fiica sa a fost dată jos din avionul de repatriere
Dezvăluiri: Vaccinurile Covid pentru VIP-uri și politicieni erau PLACEBO, proteina spike și ARN-ul mesager au ajuns doar la populație
Actorul Vlad Marinescu a fost reținut de DIICOT pentru trafic de persoane, proxenetism și spălare de bani
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
SPIRITUALITATE
Păcatele părinţilor care se transmit copiilor. Cum se poate rupe acest mecanism care pare un blestem?
Părintele Paisie Olaru avea darul clarviziunii și al cunoașterii celor dinăuntrul omului
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Legătura dintre consumul ridicat de zahăr, obezitate și cancer
Cum să supraviețuim unor boli grave. Ce a descoperit un medic renumit
75% dintre medici refuza chimioterapia pentru ei insisi și familia lor. Oare de ce?
Prima platformă educațională din România dedicată persoanelor cu obezitate
Wooden Summer House – What Is Worth Knowing Before You Decide?
„COPIL VACCINAT = COPIL PROTEJAT”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
FESTIVALUL VEVERIȚELOR de la Buziaș EDIȚIA VIII
Cum tratam pe cai naturiste hipotiroidismul?
Sarmizegetusa Regia, capitala Daciei din Munţii Orăştiei