Consiliul Local Municipal Târgovişte, întrunit în sedință ordinară, astăzi, 31.10.2019, a votat proiectul de HOTĂRÂRE privind aprobarea încheierii unui Acord de Cooperare între Municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița din România și oraşul Corbetta, Provincia Milano, Regiunea Lombardia din Republica Italiană.
HOTĂRÂRE:
Art. 1 Se aprobă încheierea unui Acord de Cooperare între Municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița din România și oraşul Corbetta, Provincia Milano, Regiunea Lombardia din Republica Italiană, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 Se împuternicește Primarul municipiului Târgoviște, jr. Daniel-Cristian Stan pentru semnarea Acordului de Cooperare din partea municipiului Târgoviște.
Art. 3 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Primarul Municipiului Târgovişte, Compartimentul Relaţii Externe, Culturale, Artistice şi Sociale şi pentru comunicare, Secretarul General al Municipiului Târgoviște.
Detalii Anexa:
Municipiul Târgovişte, Judeţul Dâmboviţa din România şi oraşul Corbetta, Provincia Milano, Regiunea Lombardia din Republica Italiană, denumite în continuare Părţi, Dorind să contribuie la dezvoltarea cooperării bilaterale şi a
relaţiilor de prietenie între cele două municipii, Fiind interesate de consolidarea şi diversificarea relaţiilor tradiţionale de prietenie dintre Părţi, ca şi de dezvoltarea de noi dimensiuni ale cooperării bilaterale în domeniul administraţiei publice locale,
Au convenit următoarele:
Articolul 1
Obiective
Părţile vor coopera, în vederea creşterii capacităţii instituţionale a autorităţilor publice locale din Municipiul Târgovişte, Judeţul Dâmboviţa, România şi din oraşul Corbetta, Provincia Milano, Regiunea Lombardia din
Republica Italiană cu scopul asigurării dezvoltării economico – sociale a comunităţilor locale, precum şi pentru implementarea unor proiecte comune.
Articolul 2
Domenii de cooperare
În baza principiilor cooperării bilaterale, a încrederii, egalităţii şi avantajului reciproc, Părţile vor dezvolta relaţii de colaborare în următoarele domenii:
a) Administraţie publică locală;
b) Economie;
c) Învăţământ şi Cercetare;
d) Cultură şi Sport;
e) Apărare civilă şi siguranţa persoanelor;
f) Mediu;
g) Agricultură şi dezvoltare locală;
h) Alte domenii de cooperare de interes reciproc.
i)
Articolul 3
Modalităţi de cooperare
În conformitate cu competenţele lor specifice, Părţile:
a) vor impulsiona schimbul de delegaţii, vizite ale experţilor şi specialiştilor în domeniile cultural, economic, Administrativ, turistic, social, sanitar, educativ şi de mediu;
b) în acelaşi timp, vor acţiona pentru realizarea unui schimb de experienţă între structurile administrative aflate în coordonarea celor două părţi semnatare, stabilirea şi realizarea unui sistem relaţional între aceste structuri şi promovarea imaginii activităţii acestora la nivelul comunităţilor locale ale celor două Părţi;
c) vor contribui la dezvoltarea cooperării între organizaţiile şi instituţiile de ştiinţă, cultură, sănătate, învăţământ, asistenţă şi protecţie socială, sport, turism, mediu, gospodărire comunală din unităţile lor admistrativ –teritoriale.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice