Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Ai nevoie de o minivacanță? Top 3 cele mai frumoase orașe europene, ideale pentru un CITY BREAK

Atunci când lucrezi din greu, simți că ai nevoie de câteva zile de relaxare să-ți încarci din nou bateriile și să fii în formă maximă! Dacă ai weekendul liber și nu pleci nicăieri, ajungi să faci mai multe activități casnice și te vei simți mai extenuat decât ești deja. Desigur, acest lucru este de înțeles, pentru că în timpul săptămânii nu ai suficient timp să îndeplinești toate sarcinile. 

Așa că, o dată la șase luni, este benefic să încerci să evadezi într-o minivacanță de două nopți într-un oraș complet nou. Te vei simți perfect dacă vei juca rolul de turist și te vei bucura de atracțiile locului!

Dacă alegi să mergi într-un astfel de city break, nu este recomandat să alegi o destinație aflată la foarte mare depărtare, pentru că vei pierde mult timp pe drum, așa că opțiunile ideale sunt chiar sub nasul tău. Nu călători niciodată singur, mergi alături de un prieten sau de persoană iubită și vă veți bucura împreună de clipe frumoase.

Află în continuare care este topul celor mai frumoase orașe din Europa, și vei descoperi că unul dintre ele se află în România:

Sibiu, România

Pe locul al treilea se află municipiul transilvănean Sibiu, un important centru cultural și economic al zonei. În anul 2007, acesta a primit titlul de capitală culturală europeană, alături de Luxemburg, iar în 2019 a fost ales drept regiune gastronomică europeană. Cu o istorie impresionantă, acest oraș medieval are numeroase obiective turistice, pe care să le vizitezi în micul tău sejur. Neapărat trebuie să te plimbi înainte de apus în Piața Mare și să descoperi arhitectura încărcată de semnificații. Aici vei găsi Muzeul de Istorie Naturală, Muzeul Brukenthal, Turnul Sfatului și Podul Minciunilor, care au vechime de peste 200 de ani.

Hamburg, Germania

Este cel mai mare port naval din Germania, al doilea din Europa și al cincisprezecelea din lume. Cunoscut și sub numele de „Poarta către lume”, Hamburg este un adevărat tezaur european cu numeroase bijuterii arhitecturale precum Muzeul Panoptikumm sau Cartierul Deichstrasse, care este cea mai veche regiune din zonă.

Pe lângă toate acestea, poți petrece timp de calitate în piața destinată formației Beatles, sau poți experimenta noi senzații în montagnne russe-ul din interiorul parcului de distracții Heide.

Paris, Franța

De-a lungul timpului, Paris a devenit sinonim cu moda și iubirea, fiind un oraș care nu doarme niciodată. Woody Allen a fost atât impresionat de el încât i-a dedicat un film – o adevărată poveste de dragoste, ce conține un strop de fantezie. Aflat pe lista de circuite din Europa populare printre turiști, Parisul are o istorie fascinantă și trebuie să planifici din timp ce vrei să vizitezi, pentru a putea bifa toate obiectivele de pe lista!

Celebrul Turn Eiffel, care a fost martor la numeroase cereri în căsătorie, Palatul Versailles, unul dintre cele mai opulente castele din lume, și Muzeul Luvru sunt printre cele mai frumoase obiective turistice pe care le poți vizita într-o minivacanță. Iar dacă îți permite programul, trebuie să vezi și cartierul nou La Defense, o zona de birouri plină de zgârie-nori, a căror arhitectură este desprinsă parcă din filmele science-fiction.

Data viitoare când alegi să mergi într-un city break, ține cont de aceste detalii și bucură-te de o vacanță alături de cei dragi. Care va fi următoarea ta destinație?

 

sursa foto: unsplash.com

Distribuie acest articol Oficial Media
Share