În istoria Franței, Ludovic al XIV-lea numit și Regele Soare (Le Roi Soleil) a avut cea mai lungă domnie, de 72 de ani, dar și cele mai multe amante “secrete” despre care știa toată lumea. A fost căsătorit de două ori și a făcut 6 copii legitimi și 13 rezultați din relații extraconjugale. Este primul rege din istoria Franței care protejează artele: teatrul, dansul, muzica, baletul.
O cronică vie a timpului ne-o prezintă detaliat singurul biograf de la curte, Saint Simion, în ale sale “Memorii” unde reușește să relateze toată viața din Palatul Versaille, pentru că a trăit acolo, cu toată Curtea Franței.
Ludovic al XIV-lea s-a născut în 5 septembrie 1638, la Castelul Saint-Germain-en-Laye. Supranumit Regele Soare (Le Roi Soleil) sau Ludovic cel Mare (Louis Le Grand), a domnit 72 de ani în Franța și Navara, în opulență și extravaganță. Mic de înălțime și trebuie să se impună. De la mama sa moștenește pietatea catolică și ura față de erezie. Are o bună memorie și puțină educație; însă e instruit, cât de cât. Ştie istorie, geografie, matematică; cunoște pe lângă franceză, spaniola și italiana. De mic, învață să călărească, să tragă cu arma de foc, să danseze.
Povestea celei mai lungi domnii începe în 1643, când micul Ludovic lasă jucăriile, ca să fie miruit ca rege, la doar 5 ani. Conduce destinele ţării abia din 1661. Tot atunci, Regele Soare dă ordin să fie construit, la Versailles, un castel mare cu multe clădiri în jur, parcuri, ape, grădini cu alei încântătoare, împodobindu-l cu nimicuri rafinate. Oferă spaţii de locuit celor care făceau parte din suita sa, ca să-i poată vedea, remarca, băga în seamă, spiona. În felul acesta, Curtea Regală se stabileşte la ţară, lângă Paris. Avea iscoade peste tot, află tot, controlează tot. Oriunde s-ar fi aflat, impunea tăcere şi teamă. E o mişcare bună în politica despotismului.
Regele are un aer galant și un farmec înşelător. Mersul, ţinuta, purtarea, totul era decent și nobil. Statura sa, de 1,62 m, trebuia ajutată cu tocuri înalte și peruci extravagante, ca să pară impunător. Înalță pantofii cu vârf pătrat, decorați cu pietre scumpe doar la cataramă, și poartă ciorapi din mătase cu jartiere, sub pantalonii scurți bufanți, ca lumea să-i admire tocurile vopsite în roșu. Optează pentru costume din catifea în culori închise, cu broderie unică, şi ici colo câte un nasture de aur. Nu renunță la jiletca de postav sau de satin, cu multă brorderie, roșie sau albastră, pe care o lasă, de obicei, descheiată. Pe cap poartă pălărie împodobită cu broderie spaniolă, decorată cu o pană albă. Nelipsita eşarfă albastră, lungă, cu pietre preţioase o ascunde sub haine alături de Ordinul cavalerilor și o scoate doar la petreceri deasupra. Pe degete nu-şi pune inele. Se parfumează îngrozitor de mult și des cu un parfum de portocal. Iese des la plimbare, la aer curat, dar niciodată singur. Este obligat să se căsătorească cu Maria Tereza a Spaniei, fiica Regelui Filip al IV – lea, o ființă neatrăgătoare, stângace şi neinteligentă. Nu se simte atras de ea.
Cât a domnit, a impus curții sale toată strălucirea, bogăţia, luxul, risipa lumii, dar a și rămas în istoria Franței ca regele în a cărei domnii artele au avut un loc privilegiat la curte și în toată Franța.
În fiecare an, înainte de post, la Versailles sau la Marly, de lăsata secului aveau loc petreceri galante în salonul palatului. Se dădeau baluri, concerte, se născoceau dansuri. Spectacolele de teatru erau întrerupte de momente de balet, pentru regină. Jean-Baptiste Poquelin, adică Molière, cu a sa asociație teatrală „L’Illustre Théâtre”, este chemat să dea reprezentații la palat. Din 1665, asociația este protejată de rege, devenind trupa lui Ludovic al XIV-lea. Servitorii schimbau costumele și măștile, îl înveseleau, în timp ce regele era dornic să câștige partida de cărţi.
Serbările din salon, călătoriile, plimbările erau mijloace prin care monarhul arăta pe cine favorizează la curte şi pe cine nu. În felul acesta se creau și intrigile, căci totul era pe față. Toată lumea știa pe cine iubește dintre aristocrații vremii, cine nu este în grațiile monarhului. De felul său, era imprevizibil, însă cei care cheltuiau pe ospeţe, haine, trăsuri, clădiri, jocuri de noroc, erau pe placul lui, fiind admiși la Curte. Pentru că aveau bani.
La bătrânețe, e plin de boli. Are reumatism, indigestie şi gută. În vara lui 1715, Ludovic al XIV-lea îşi pierde pofta de mâncare, suferă de insomnie. Piciorul, cu pete negre, îl doare. Toată lumea știe că are cangrenă, dar i se pune diagnosticul de sciatică. Cangrena face ca moartea Regelui Soare să fie înfiorătoare. Își dă duhul pe 1 septembrie 1715, în palatul de la Versailles.
Cucerea femeile din vorbe, le iubea, apoi le lăsa
Mişcat de rara frumuseţe a femeilor și având un mare apetit sexual, s-a bucurat de favorurile multor doamne din societatea franceză, ce i-au devenit apoi amante. La început le vorbea delicat, rafinat, plăcut; așa le cucerea, apoi căuta noi victime. Obișnuia să aibă două iubite în același timp. Cunoaște anturajul predecesoarei amante și face noi cuceriri. Căci orice femeie din aristocrația de atunci a Franței nu poate refuza un rege. Părea tot timpul îndrăgostit, iar amantele lui nu pot fi ținute în secret, deveneau ușor subiect de bârfă și în centrul Curţii, al miniştrilor, armatei şi întregii Franţe. Și-a plimbat amantele prin pădure, tabere militare, pe front. Regina consoartă a trăit destul cât să vadă cum amantele lui aveau loc în trăsură lângă ea. A avut 6 copii cu regina, dar nu i-a fost de ajuns, a mai făcut și 13 copii nelegitimi cu amantele lui.
Doamna de Fontevrault era frumoasă, cultă, cunoștea limbi străine, teologia și învățăturile sfinților Părinți, Scriptura, avea har și talent la scris. Regele pune ochii pe ea, devine amanta lui,. Diplomată fiind, știe să se retragă la timp, să vorbească puțin. Este trimisă la mănăstire și călugărită cu sila. Devine stareță. Șederile la Curtea nu i-au știrbit reputația.
Doamna de Thiade e una dintre mante care obișnuia să înveselească regele și beneficia de multe avantaje la curte. Domnișoara Fontage i-a plăcut regelui pentru că era frumoasă, dar n-a avut noroc să fie prea multă vreme amanta lui, din cauza decesului ei neașteptat.
Dintre toate amantele sale, doar trei femei au fost recunoscute “oficial” pentru că a stat mai mult timp cu ele: blajina Louise de la Vallière, intriganta Françoise-Athénaïs de Montespan şi autoritara Françoise de Maintenon. După moartea Mariei Tereza în 1683, Ludovic al XIV-lea s-a căsătorit cu doamna de Maintenon. Surpriza totală!
Dincolo de pasiunile lui trecătoare, femeia pe care o alegea ca amantă o vreme mai îndelungată, trebuia să știe cum să-l țină pe regele capricios pe lângă ea, altfel era ușor înlocuită. În dezmățul său fără pereche ce lăsa lumea Franței cu gura căscată și privirea perplexă, doamna de Montespan învinge în faţa regelui, deoarece contesa de Soisson căzuse în dizgrație. Capătă slujba de “supraintendentă” a Reginei și nu se mai ascunde de lume. Nu-i pasă, deşi e căsătorită, devine amanta regelui. Pentru că s-a opus, deoarece i s-a luat nevasta, domnul de Montespan a fost aruncat în negura Bastiliei, închisoarea ce mai îngrozitoare a Franței de atunci.
“O femeie rea, geloasă, mofturoasă, prea mândră și cu multe toane” – scrie Saint Simon în ale sale „Memorii”. „Când regele se afla la ea, curtenii se fereau să-i treacă pe sub fereastră. Nimic nu era mai prejos decât să te ridiculizeze, căci o făcea mai bine ca oricine”.
Până să ajungă amanta regelui, Françoise d’Aubigné, marchiză de Maintenon, s-a născut în America, a trăit o vreme acolo și a ajuns în Franța dintr-o întâmplare. Era o femeie inteligentă, frumoasă, plăcută, obsedată să iasă în lume ca să fie văzută. Teatrul existenţei ei devine Regele Soare, vreo 32 de ani, iar salonul casei sale a înviat pulsul societății franceze a vremii. Când ajunge la Paris se căsătorește cu Scarron, iar după moartea lui, ajută în casele nobililor francezi. Pune masa, pregătește trăsura, însoțește oaspeții. E tânără, iscusită, frumoasă și harnică. Voia să urce pe scara socială. Ajunge în palatul mareșalului Albert, care era rudă cu doamna de Montespan, iar aceasta o susține în fața monarhului. Regele Soare îi oferă o casă în Marais și face doi copii cu ea un băiat și o fetiță. Una dintre slugi scapă băiatul, se lovește, șchiopătează, motiv pentru care regele n-o mai agreează și multă vreme nu vrea să o vadă. Totuși, în urma unei călătorii de refacere a sănătăţii copiilor, doamna de Montespan îi arată frumoasele scrisori primite de la doamna de Maintenon, unde descria evoluţia în bine a pruncilor și se îmbunează în privința ei. La întoarcere din călătorie, regele începe să i se destăinuie, iar după un timp îi încredințează secrete, apoi îi cere și sfaturi. Cu dibăcia ei tenace şi răbdarea de fier, îl cucerește.
Regina moare din vina medicilor, iar, după funeralii, Ludovic al XIV-lea își petrece toamna la Fontainbleau, apoi se cunună în secret la Versailles, într-o noapte, cu doamna de Maintenon. Nimeni nu se aștepta. Oferindu-i un apartament în capul scării, în palat, față în față cu al lui, câteva ore din zi le petrecea cu ea. În felul acesta se spulberă secretul… Totul e la picioarele ei: treburile statului, religia, alegerile, dreptatea, cum împarte sau desparte oamenii. Viața și realitatea Franței devenea un spectacol fastuos, în propriul salon. „Știa să se poarte în lume. Lingușitoare, dornică să placă și cu nevoie de a crea intrigi și a fi parte din ele, făcea totul cu o grație fără pereche, fiind totuși reținută și respectuoasă; cu vorba blândă, era convingătoare fără să vorbească prea mult. Visa să conducă Franța. Zbura din petrecere în petrecere. Cei care trăiau în preajma ei umblau cu mare băgare de seamă și nu aveau nicio siguranță. Întemeiază o școală de fete”.
Regele Soare se purta cu toate femeile din viața lui la fel, indiferent că nășteau sau avortau, iar sarcinile și nașterile acestor femei erau cunoscute de toată lumea. Îi plăcea să călătorească într-o trăsură plină cu femei. Urcau, lângă regină, cam așa: amantele, fetele din flori, nurorile, apoi doamnele. “Treburile cele mai importante ale doamnelor din societatea franceză de atunci care urcau în trăsura regelui pentru a călători erau să-și pună hainele cele mai scumpe, să strângă corsetul, să danseze, să mănânce, să piardă nopți, să fie vesele și cât mai plăcute, să nu se teamă de frig, ploaie, vânt. La un sfert de leghe, regele dădea ordin să se scoată coșurile pline cu prăjituri, carne, fructe și le punea să mănânce, ca el să privească tot spectacolul fără să se atingă de nimic. Erau silite să le fie foame, să mănânce mult cu poftă și plăcere, erau obligate să fie vesele. În timpul călătoriei – povestește Saint Simon în ale sale „Memorii” – înaintea și urma trăsurii veneau gărzile personale, ofițeri și scutieri stârnind praful de-i sufocau pe cei din trăsură. Regele, căruia îi plăcea să aibă aer, vroia ca geamurile să fie lăsate deschise și nu i-ar fi plăcut deloc să vadă vreo doamnă că trage perdeaua ca să se ferească de soare, vânt sau frig. Și se cerea să nu se sinchisească de acestea, ca de orice lucru stingheritor, în timp ce mergea iute, cu schimbările de cai obișnuite. A te simți rău era un păcat de neiertat. Regele avea nevoi care nu-l împiedicau să coboare; doamnele nu se mișcau din trăsură.”
Doamna de Maintenon călătorea separat. Pleca înaintea tuturor în propria trăsură, ca să poată ajunge prima la destinație și să aștepte regele în tihnă. Acesta o găsea în pat. Ajungea, deschidea fereastra, indiferent că afară era noapte și frig sau ger, aprindea o sută de lumânări, fără să o întrebe dacă o supără ceva, iar, după partida de amor, își vedea de treburile lui. Pentru că, indiferent de femeile din viața sa, lui Ludovic al XIV-lea îi plăcea la nebunie să se simtă bine doar el.
Teatrul German de Stat Timișoara are director nou
Dinu Manolache, actorul cu mult farmec care a murit la doar 43 de ani
Actrița Carmen Tănase nu crede în Covid19: ”Acest virus este un plan și ținta sunt copiii”
MONICA ANDREI este teatrolog. A absolvit Facultatea de Teatru de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L Caragiale”, București – România. Are master în Management și Marketing Cultural. A publicat numeroase articole, cronici, interivuri în publicații despre cultură pe suport de hârtie („Național”, „Oameni singuri”, „Paranormal”, „Dracula”, „Teatrul Azi”, „Liceenii”, Revista „Starea de Urgență”, Revista „Theatron”, Revista „Magazin Istoric”, Revista “Biblioteca Bucureștilor”), dar și în mediul online (Revista la Plic, www. Ziarul Metropolis, www.Scriecustiloul, www.Stiridebine, Revista 13). A colaborat cu Radioul Național postul Radio Cultural pentru emisiunile: „Scena și Ecranul”, „Tentații culturale”, „Arte”, „Cinemagia”. A editat și redactat albumele Teatrului Metropolis: “7 ani de Metropolis” și „Istoria Teatrului Metropolis”.
Bucuria cu care va citesc articolele este imensa. Placerea de a citi vine din faptul ca articolul este bine documentat. Aveti un condei magic. Va multumesc ca-mi faceti ziua frumoasa. Ca existati. Muncesc mult si nu am timp sa-mi imbunatatesc cultura generala.