Uniunea Europeană are la bază valori precum Egalitatea, Echitatea Socială, Libertatea, Democrația și Drepturile omului.
Proiectul național ” CAMPANIA VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” își propune să contribuie în mod direct la îmbunătățirea calității vieții, prin implicarea membrilor marii familii, de pacienți, de toate vărstele, din toate structurile sociale, din comunități.
Bunăstarea cetățenilor trebuie să fie un obiectiv primordial pentru noi toți, iar sănătatea este o investiție în calitatea vieții lor.
Menținerea sănătății populației reprezintă o investiție esențială pe termen lung, cu impact strategic, ce trebuie să devină operațională în beneficiul cetățenilor României, asigurându-le accesul rapid și de calitate la servicii de diagnostic și tratament și în primul rând, la INFORMAȚIE, la ÎNVĂȚAREA drepturilor și obligațiilor ce le revin, fiecăruia.
Este nevoie în continuare a se investi în prevenție, în promovarea unui mod de viață sănătos, în educația pentru sănătate și, mai ales, în accesul echitabil la servicii de sănătate și trebuie redusă disparitatea dintre mediul urban și cel rural.
Protejarea sănătății proprii și a celor din jur: familie, colegi, întreaga populație este o datorie a noastră, a tuturor: trebuie să contribuim fiecare, nu doar să așteptăm îmbunătățirea situației, prin programe ample pentru sănătate.
Toți oamenii au dreptul la condiții de viață care să favorizeze sănătatea, la îngrijiri de sănătate care să vină în întâmpinarea nevoilor lor și la tratament demn, atunci când accesează serviciile de sănătate.
Conform raportului „Health at a Glance Europe 2023”, România are a doua cea mai crescută rată a mortalității din cauze tratabile, cauze de deces care pot fi evitate în principal prin intervenții medicale oportune și eficiente, inclusiv prevenirea secundară și tratamentul.
O componentă foarte importantă a campaniei noastre o reprezintă informarea și educarea pacienților, indiferent de vârstă.
O primă activitate a proiectului au derulat-o voluntarii CLUBUL DE PRESĂ VALEA JIULUI alături de medici, psihologi asistenți sociali și cadre medicale, în parteneriat cu INSP și DSP Hunedoara, la Liceul Teoretic Mircea Eliade din Lupeni – Structura Școala Gimnazială nr.1.
S-au derulat mai multe activități la Clasele pregătitoare și clasa a II- A intitulate : ” SĂNĂTATEA NOASTRĂ, APĂ, SOARE, NATURĂ; ALEGE SĂ FII SĂNĂTOS, VERDE ÎN FARFURIE.
Elevii au fost informați despre ultimele campanii care se desfășoară la nivel național, despre luna vaccinării, ca cea mai bună protecție pe care o avem împotriva bolilor contagioase,iar prof. înv.primar Eugenia Drăgoi și Rodica Roman au primit materiale infomative, care vor fi diseminate și celorlalte cadre didactice, prin implicarea în proiect a directoarei Andreea Sofalvi.
Chiar dacă sunt mici, elevii au fost interesați de subiectele prezentate, activitățile derulându-se sub forma unui dialog constructiv, despre cum să păstrăm sănătatea familiei.
Fructele s-au transformat într-o salată delicioasă pe care au servit-o împreună.
Activitățile s-au derulat în cadrul proiectului școlar SĂPTĂMÂNA VERDE, iar elevii au învățat că, un mediu sănătos este un factor determinant pentru sănătatea populației. Importat este să-l ocrotim și să-l păstrăm curat și să intervenim atunci, când este nevoie.
Și elevii adulți de la ”ȘANSA A DOUA” au fost prinși în proiect, iar dezbaterile cu aceștia se vor axa și pe alte teme, cum ar fi consumul de droguri și alcool, beneficiul screeningului în diagnosticarea precoce a unor afecțiuni care pot fi vindicate, cu ajutorul specialiștilor, etc.
Inițiatorii proiectului sunt : CLUBUL DE PRESĂ VALEA JIULUI, ASOCIAȚIA PENTRU INCLUZIUNE SOCIALĂ, EDUCAȚIE ȘI PROTECȚIE PENTRU PACIENȚI, INSP, MS, DIRECȚIA PENTRU SĂNĂTATE PUBLICĂ HUNEDOARA, în parteneriat cu mai multe instituții de învățământ, alte ong-uri și alții.
Ca societate, ca familie și pacienți trebuie să ne îndreptăm și către cele mai bune soluții ce pot să să ajute oamenii și copiii să facă cele mai bune alegeri: să luăm măsuri pentru ca practicarea de activități fizice să fie la îndemâna tuturor și să promovăm alimentele sănătoase, să le facem accesibile, astfel încât, să punem pe masa copiilor și familiilor noastre, farfurii colorate, sănătoase și bogate.
Următoarele activități din proiect se vor desfășura și în alte localități din țară, care vor fi parte, în campania națională.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
Un bărbat și două femei din Târgoviște, cercetați pentru punerea în circulație de bancnote falsificate, înșelăciune și tentativă la înșelăciune
Banii cash sunt esențiali în situații de criză, spune Banca Centrală Europeană
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
Transparența nu mai este opțională, ci o regulă obligatorie
Beneficiile saunei uscate în confortul căminului tău
Lista aditivilor alimentari recunoscuți ca fiind toxici și interziși în anumite țări
Bunicile noastre și relația cu mâncarea. Cum revenim la esențele simple ale vieții
Cum se pot elimina în mod natural plumbul, mercurul, cadmiul și arsenicul
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Universitatea „Valahia” are o nouă bază sportivă: investiție de aproape 9 milioane de lei
Cybersecurity, masteratul cu cea mai mare concurență de la Facultatea de Automatică și Calculatoare a UPT
Noul an universitar a început la Universitatea „Valahia” din Târgoviște