Aproape 16.800 fermieri hunedoreni vor primi în avans, de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), sumele corespunzătoare „Cererii unice de plată” pentru anul 2021. Plățile vor fi efectuate până în data de 30 noiembrie 2021.
”Din cele 16.794 „Cereri unice de plată” depuse în județul Hunedoara sunt pregătite 8.760 dosare care vor fi trimise la autorizare pentru plată. Celelalte solicitări vor fi pregătite în următoarele șapte zile, precizează conducerea județeană hunedoreană a Agenției de Plăți și Intervenții pentru Agricultură. Finanțarea în avans a fermierilor se face atât pentru schemele finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), avans de până la 70%, cât şi pentru măsurile finanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), avans de maxim 85%.” ținut să transmită directorul executiv al APIA Hunedoara, Veronica Topor.

Cuantumul per hectar al plăților directe care se acordă pentru anul de cerere 2021 a fost stabilit prin Hotărârea nr.1053/02.10.2021 privind stabilirea pentru anul 2021 a cuantumului per hectar al plății unice pe suprafață, al plății redistributive și a intervalelor de suprafață pentru care se acordă aceasta, a plății pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu, al plății pentru tinerii fermieri și al plafonului aferent schemei de sprijin cuplat pentru măsura din sectorul zootehnic, speciile ovine și caprine și sunt Plata redistributivă: Schema de plată unică pe suprafață – 95,4751 euro/ha; următoarele: primul interval 1-5 ha inclusiv – 5,0000 euro/ha Sprijin cuplat în sectorul zootehnic pentru speciile ovine/caprine – 17,2430 Plata pentru tinerii fermieri – 40,4514; Plata pentru înverzire – 57,8931; al doilea interval peste 5 ha și până la 30 ha inclusiv – 48,1457 euro/ha euro/cap animal. În conformitate cu Regulamentul (UE) nr.1295 din 4 august 2021 de derogare, pentru anul 2021, de la articolul 75 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește nivelul avansurilor pentru plățile directe și pentru măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafață și de animale, statele membre pot plăti avansuri de până la 70 % în cazul plăților directe indicate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 și de până la 85 % în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale menționat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013. Precizăm că plăţile pentru schemele finanțate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă) se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9475 lei/euro stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 30.09.2021 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria C/398/7/01.10.2021. Plăţile pentru schemele finanțate din FEADR (Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală) se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,8683 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 31.12.2020 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 1/03.
”Îi asigur pe fermieri că întreaga echipă APIA este mobilizată exemplar pentru autorizarea în ritm alert a plății avansului astfel încât, banii să ajungă rapid în conturile lor, pentru că știm câtă nevoie au de ei. Să aibă încredere în noi că nu îi vom dezamăgi și ne vom facem treaba cu responsabilitate și dedicare, așa cum am făcut-o în fiecare an”, a transmis și Adrian Pintea, directorul general al APIA.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Abdominoplastia după sarcină: ce trebuie să știi înainte de a lua o decizie
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Abdominoplastia după sarcină: ce trebuie să știi înainte de a lua o decizie
Primăria Târgoviște anunță măsuri pentru relocarea sălilor de jocuri de noroc
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune