APIA a autorizat la plată în perioada 16 octombrie 2022 – 5 mai 2023, suma totală de 2,78 miliarde euro, din care:
Campania 2022 în valoare de 2,66 miliarde euro, astfel:
– 1,8 miliarde de euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA);
-512,24 milioane de euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi cofinanțare de la Bugetul National (BN1);
-137 milioane de euro din Instrumentul de redresare al Uniunii Europene (EURI);
-219,73 milioane de euro din Bugetul Național.
Măsuri de piață, comerţ exterior, promovarea produselor agricole si ajutoare de stat în valoare de 118,69 milioane euro, astfel:
-32 milioane euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA);
– 6,69 milioane euro din Bugetul Național.
”Precizăm că “Plăţile din cadrul schemelor de sprijin şi al măsurilor menţionate la articolul 67 alineatul (2) se fac în perioada 1 decembrie – 30 iunie a anului calendaristic următor. Plăţile se fac în maximum două tranşe, în perioada menţionată […]”, în conformitate cu art. 75 din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea şi monitorizarea politicii agricole comune şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 şi (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului”, se arată în comunicatul APIA .
PUTERNICI. ÎN ECHIPĂ!

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Abdominoplastia după sarcină: ce trebuie să știi înainte de a lua o decizie
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Abdominoplastia după sarcină: ce trebuie să știi înainte de a lua o decizie
Primăria Târgoviște anunță măsuri pentru relocarea sălilor de jocuri de noroc
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune