Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a lansat al doilea apel pentru proiecte privind crearea unei rețele de centre de zi destinate copiilor expuși riscului de a fi separați de familie.
Până la data de 𝟭𝟴.𝟬𝟮.𝟮𝟬𝟮𝟰, 𝗼𝗿𝗮 𝟮𝟯:𝟱𝟵, furnizorii publici de servicii sociale acreditați în condițiile legii și care funcționează la nivelul comunelor, orașelor și municipiilor pot depune proiecte individual sau în parteneriat cu alți furnizori publici sau privați de servicii sociale acreditați. Valoarea maximă eligibilă a unui proiect este de 𝟑𝟑𝟎.𝟎𝟎𝟎 𝐄𝐮𝐫𝐨 fără TVA.

”Mă bucur că primarii au realizat că este esențială apariția acestor centre de zi în localitățile lor și că este esențial ca acești copii din medii defavorizate să rămână în familiile lor.

Fac apel în continuare la autoritățile locale și la primării să depună, proiecte pentru a obține această finanțare europeană nerambursabilă. Este un moment extrem de important, ca toți acești copii să fie bine îngrijiți, să aibă parte de o masă caldă, de asistență medicală și de îndrumare pentru a urma o carieră”, a declarat ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, hunedoreanca Natalia Intotero.
Obiectiv general îl reprezintă creșterea gradului de integrare și de acces la serviciile sociale și de inserție socio-profesională a unor categorii defavorizate, dezvoltarea unor politice active de stimulare a formalizării muncii și de creștere a impactului și calității serviciilor de asistență socială și de ocupare coroborat cu stimularea accesului pe piața forței de muncă prin dezvoltarea unor formule flexibile de lucru și a unor măsuri de activare în zona economiei sociale.
Evaluările realizate la nivel național au relevat faptul că activitatea de prevenire a separării copilului de familie continuă să se desfășoare într-un ritm modest, justificat de cele mai multe ori de lipsa resursei umane calificate de la nivelul primăriilor, lipsa resurselor financiare proprii disponibile pentru a fi alocate activității de prevenire, sau lipsa interesului autorităților pentru acest tip de situații, în condiția în care soluția sesizării Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului de la nivel județean, pentru preluarea copiilor aflați în situație de risc în sistemul de protecție specială, rămâne cea mai simplă modalitate de rezolvare a unor astfel de cazuri.
În lipsa realizării activității de prevenire a separării copilului de familie și a serviciilor destinate prevenirii separării copilului de familie, la sfârșitul anului 2021 în sistemul de protecție specială 32 % dintre copii, care aveau o măsură de protecție specială, au intrat în sistem ca urmare a situației economice precare a familiei.
În România încă există practici ale unor autorități locale, mai ales din comunitățile mai slab dezvoltate și lipsite de servicii pentru copil și familie, de a separa cu ușurință copilul de familie, pe motiv că familia este săracă, comunitatea neputincioasă, iar copilului i-ar fi mai bine într-un serviciu de tip rezidențial al DGASPC, căci centrele modernizate ar oferi toate condițiile ce îi lipsesc copilului în familie.
Atât timp cât aceste practici și credințe sunt răspândite (la nivelul autorităților, dar și al populației), serviciile de prevenire a separării copilului de familie și cele de suport din comunitate au slabe șanse de a primi atenție și de a fi dezvoltate.
La 1 ianuarie 2022, erau înregistrate în SPREV un număr de 724 de centre de zi, aflate în 344 de localități din țară
SPAS-urile din 217 de UAT-uri au raportat existența unui centru de zi pe raza lor teritorială, iar alte 127 localități au raportat peste două.
Centrele de zi din sistemul de protecție a copilului au ca misiune prevenirea separării copilului de familie, prin asigurarea, pe timpul zilei, a unor activități de îngrijire, educație, recreere-socializare, consiliere, dezvoltare a deprinderilor de viață independentă, orientare școlară și profesională etc. pentru copii, cât și a unor activități de sprijin, consiliere, educare etc. pentru părinți.
Serviciile oferite de centrele de zi sunt complementare demersurilor și eforturilor propriei familii, așa cum decurg din obligațiile și responsabilitățile părintești, precum și serviciilor oferite de unitățile de învățământ și de alți furnizori de servicii, corespunzător nevoilor individuale ale copilului în contextul său socio-familial.
Prin acest apel de proiecte vor fi finanțate maxim 64 de centre de zi care vor îndeplini cerința privind clădirile al căror consum de energie este aproape egal cu zero, în conformitate cu orientările naționale.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului