Începe școala și mereu ne ia prin surprindere, nu încercăm să schimbăm acest lucru, probabil nici nu vom reuși. Viteza cu care se desfășoară lucrurile, greutățile cu care ne confruntam zilnic, toate ne mănâncă timp și mereu ne trezim pe ultima sută de metri că nu ne-am pregătit pentru momentul începerii școlii. Pentru noi, un moment de efort, de stres, mai ales când vine după perioada de concedii. Dar una peste alta, momentul probabil că este potrivit, măcar avem bateriile încărcate. Sau le-am avut!

Dacă ne gândim la copii, începutul de an școlar pentru aceștia este un motiv de bucurie, emoție și ne dorim să rămână o amintire frumoasă.
Haideți să vedem ce variante avem și in ce direcție ne putem îndrepta când vine vorba despre cadourile pentru profesori. Una peste alta, este un subiect delicat care naște mereu discuții între părinți, mai ales când se hotărăsc aceștia să strângă bani pentru a cumpara un cadou la comun. Dar noi nu discutam despre astfel de situații.
Cel mai important, este copilul nostru, care merge cu un mic cadou la profesorul sau dirigintele său și este poate nerăbdător să-l strângă in brațe și să ii spună cât de dor i-a fost de acesta. Se întâmplă des, copiii se atașează de profesori, educatori, diriginți și sincer au motive. Un copil își petrece o parte foarte mare dimp, la școala, împreuna cu colegii și profesorii. Este poate o a doua familie și atunci e lesne de înțeles.
Revenind la cadoul nostru, cu toții ne-am lovit de prețurile exagerate când vine vorba de flori sau cozile și aglomerația acelei perioade. Aranjamentele florale, sunt de departe cel mai potrivit cadou la începutul unui nou capitol. Pentru a scăpa de toate acestea, avem la îndemână magazine online de unde putem comanda aranjamente florale din timp. Acestea ajung la noi in 24/48h chiar in pragul ușii! Unii vor spune că este adevărat, dar dacă le comandam prea din timp, acestea se ofilesc sau necesită un tratament special. Pentru asta, avem una dintre cele mai confortabile alegeri de făcut, aranjamente trandafiri de săpun sau alte flori. Acestea sunt ideale in astfel de momente datorită faptului că nu necesită îngrijire. In general ajung la noi ambalate pentru a fi oferite, așadar efort zero. In plus, florile din săpun au o viața lungă, fără întreținere rezista între unu și zece ani. Apa este cel mai mare dușman al acestora și apropo de asta, dacă nu vă mai doriți să-l țineți, săpunul se poate folosi fără probleme la baie. Mai mult, se poate organiza o cadă romantică din petalele trandafirilor, iar in combinație cu sarea de baie este o minunăție.
Așadar, scăpăm de toate grijile când ne hotărâm la aranjamente din săpun, iar copiii se pot bucura de frumusețea și unicitatea acestui mic cadou oferit persoanelor care le sunt alături de-a lungul unei perioade speciale din viața lor. Doar cei care nu au fost copii, nu știu cum sunt acele momente și cât de puternică sau emoționantă este amprenta lăsată de acea perioadă.
Dacă ne aflam cu toții la finalul acestui articol, probabil a fost de folos și putem trece la următorul!
călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice